Buican, dezmăţ verbal la VTV contra duşmanilor din politică, administraţie, presă şi mediul de afaceri

Deputatul Cristian Buican a avut o seară de pomină în platoul televiziunii VTV, joi, 10 mai, între orele 20:00 – 21:30. A fost o emisiune care merită văzută şi revăzută; este de găsit pe pagina de Facebook Televiziunea VTV.
Deputatului i s-au creat toate condiţiile unui ,,show de zile mari”

Câteva aspecte referitoare la organizarea emisiunii de joi… De curând, patronul VTV, omul de afaceri Viorel Bică, a gândit o formă foarte dinamică a emisiunilor din intervalul oral mai sus amintit, prin rotirea în platou, zilnic, a mai multor politicieni şi ziarişti. Nu ştim dacă şefii televiziunii au decis ca ziariştii să-şi păstreze ziua de apariţie, dar cert este că joia trecută a fost invitată Marielena Popa, redactor şef – adjunct la săptămânalul regional Indiscret în Oltenia. Fără să facem neapărat un proces de intenţie conducerii postului constatăm că săptămâna aceasta impetuoasa ziaristă nu a mai apărut joia. În schimb, a fost invitat redactorul şef al publicaţiei Eveniment Vâlcean, Traian Guminski (fost coleg de PNŢCD cu Buican) ziarist talentat şi experimentat. De obicei, conducerea postului sau realizatorul emisiunii (Marian Marin) invitau doi politicieni: unul de la putere, altul de la opoziţie. Joi seara a fost invitat doar preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican. Nu ştim dacă părerea lui Buican a contat în alegerea ziaristului invitat în studio, cert este că a scăpat de atitudinea incomodă a Marielenei Popa. Din capul locului trebuie spus că ziarista de la Indiscret nu este vreo mare fană a PSD, dar nici nu ,,cântă” în micuţul şi tristul cor de presă pe care-l are PNL, la Vâlcea. Cu toate acestea, se naşte de la sine întrebarea dacă nu cumva Buican n-a vrut să participe cu Marielena Popa, tocmai pentru a avea o emisiune mai mult decât liniştită. Cert este că a avut-o!

Presa locală, ciuruită cu exagerări şi minciuni de faţă cu reprezentaţii ei

Timp de aproape o oră şi jumătate deputatul Cristian Buican ,,a tocat” mărunt puterea, aşa cum îi stă bine unui lider al opoziţiei. O altă întrebare generată de această emisiune este dacă PSD nu a vrut să-şi trimită un reprezentant, ori, pur şi simplu, nu a existat o asemenea invitaţie. În cazul în care lui Buican i s-a ales şi ziaristul şi nici nu a fost lansată vreo invitaţiecătre PSD, credibilitatea postului este în mare primejdie. Dacă PSD a fost anunţat că în platou vine Cristian Buican, dar nu şi-a trimis un om…din teamă, principalul partid al judeţului are o mare problemă de reprezentare. Practic, pe toată durata emisiunii, Buican a şters cu PSD jos, fără să primească nicio replică. Moderatorul emisiunii, elegantul Marian Marin, a încercat timid să-l tempereze, fără prea mare succes. Bineînţeles că PSD merită criticat, dar în lipsă?! Nu doar social – democraţii au fost făcuţi zob, ci şi presa locală în marea ei majoritate, sub privirile contemplatoare ale celor doi ziarişti, care se uitau la Buican cu ochi blânzi, de căprioară. Deputatul s-a lăudat că are procese cu cel puţin zece ziarişti să că-i va mai acţiona şi pe alţii în judecată. Mai mult, dacă cineva îndrăzneşte să scrie critic la adresa PNL, vor fi chemaţi în instanţă, în numele filialei. Cel puţin aşa a ameninţat Buican pe un ton ridicat. Aproape tot timpul emisiunii, deputatul s-a reîntors la acest subiect care-l ,,roade”, minţind şi jignind presa locală în fel şi chip. Desigur, nici presa nu este o entitate care să nu suporte critica. Însă, într-o emisiune televizată este necesar echilibrul părerilor. Or, Buican a declanşat o tiradă de afirmaţii exagerate, pe jumătate adevărate, unele chiar mincinoase de-a dreptul, fără să primească o replică tranşantă; doar câteva intervenţii timide şi acelea blocate imediat de un deputat dezlănţuit.

Alte ţinte: afaceriştii vâlceni, primarii şi proprietarii de balastiere (sic!)

PSD şi presa nu au fost singurele ţintele lui Cristian Buican. Şeful liberalilor a atacat investitorii vâlceni, lăsând să se înţeleagă faptul că sunt responsabili,alături de unii politicieni, de sărăcirea judeţului. A spus că unii oameni politici care-i sunt potrivnici au în spate grupuri economico – financiare care îi vor răul. Delirul politicianist la adresa oamenilor de afaceri din Vâlcea a continuat vreo jumătate de oră, făcându-se abstracţie de faptul că aceştia sunt singurii care au ţinut în viaţă palida economie locală. Bineînţeles, de teama unui proces de daune morale (nu de calomnie, cum greşit zice Buican), nimeni nu a fost nominalizat. Un amănunt de culoare: deputatul a acuzat patronii de balastiere şi de alte utilaje care lucrează în albia râurilor. Este binecunoscut faptul că Viorel Bică este proprietarul unor utilaje şi are contracte de felul acesta. Nici primarii nu au scăpat de miştourile şi ,,loviturile cu mantă” aplicate de preşedintele PNL. Chiar despre unii din partidul său a spus că sunt traseişti politici, uitând că unii au ajuns în PNL tocmai prin traseism politic. Culmea, după ce s-a folosit de procedeul traseismului politic, acum tot el îi acuză pe edili că nu sunt loiali până la capăt.

Şeful liberalilor a comparat, mai tot timpul, cei 28 de ani în care judeţul a fost condus de PSD cu anul în care PNL a deţinut şefia Consiliului Judeţean. Dacă tot insistă pe comparaţia asta, Buican ar trebui să comenteze faptul că în anul în care liberalii lui au condus judeţul, la Vâlcea s-au întâmplat două lucruri de o gravitate extremă, nemaiîntâlnite până atunci şi nici de atunci încoace: CET Govora a intrat în insolvenţă şi DNA a descins la Consiliul Judeţean. Desigur, nimeni din platou nu i-a amintit acest lucru… Lista contraargumentelor la atacurile lui Buican poate continua, însă nu mai are nici un sens. VTV, televiziune prestigioasă de altfel, pe plan local, a fost scena pe care Buican s-a simţit ca o ,,soprană” la concertul vieţii sale. Întâmplător sau nu, cadrul ,,concertului” a fost unul mai mult decât propice: ziarişti cel puţin binevoitori şi nici un membru al partidelor ostile PNL. La asemenea ,,şezători” să tot participi!”

PS: Un singur personaj a scăpat de furia lui Cristian Buican: primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău. Pe acesta, deputatul liberal l-a ,,curtat” indirect. Întrebat dacă se gândeşte să-l aducă pe Gutău în PNL, Buican a răspuns: ,,e posibil.”

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like