Cum a ajuns deputatul Neață necesar PSD Vâlcea 

De ce este Eugen Neață parlamentarul numărul unu al județului din ultimele legislaturi? Fără doar și poate datorită legilor sau amendamentelor la legi pentru care a luptat în Camera Deputaților. Orice articol care prezintă pozitiv o anumite activitate, dar care iese din sfera comunicatului de presă, poate fi catalogat ca odă într-un mediu plin de atacuri. Dacă facem doar o succintă trecere în revistă a activității Eugen Neață, ne vom da seama de ce acesta este indispensabil PSD Vâlcea, oricât ar încerca unii să tragă scaunul de sub el. Numele său e legat de o lege care permite ieșirea la pensie a persoanelor care trăiesc în zone cu poluare remanentă. Binecunoscuta Lege Neață își face efectul la Vâlcea și în țară pentru că deputatul a ,,împins-o” de la comisii până la plen. Apoi, există legea care reglementează schiul în România în zona montană, dar și alte amendamente la legi pentru turism. Nu demult, Neață a reușit să-și convingă colegii să se acorde rente viagere de recompensă, la un nivel ridicat față de ce se aloca până atunci, pentru sportivii care au făcut performanță pentru România. 

În ceea ce privește Râmnicu Vâlcea, se știe că Eugen Neață are o relație foarte bună cu primarul Mircia Gutău. Bun, și?! Ce putea face din punct de vedere administrativ un parlamentar pentru un oraș? În fond, treaba parlamentarului este procesul de legiferare. Așa e, dar Neață a ajutat administrația condusă de Gutău tocmai prin legiferare. Astfel, au fost aduse modificări la Codul Silvic ce au permis primăriei să obțină pădurea de pe Dealul Capela. De asemenea, au fost făcute demersuri directe la fostul ministru al Sporturilor, Ioana Brad, pentru ca Sala Polivalentă Traian să treacă de la minister, la primărie. A fost prima sală de acest fel din țară care a ajuns în proprietatea administrației locale. Ca o ultimă precizare, deși activitatea lui Neață are și alte bile albe, putem aminti modificări de dată mai recentă ale Codului Silvic prin care se simplifică procedurile de exploatare a lemnelor de foc pentru consumatorii privați. Mai precis, gospodăriile vor putea beneficia de lemne de foc mai ușor decât consumatorii industriali. 

Orice potrivnic al lui Eugen Neață nu poate minimaliza măcar aceste lucruri și nu poate nega această scurtă trecere în revistă. Sau dacă ar face-o, ar fi un demers cu rea intenție. I se reproșează foarte des, și uneori pe bună dreptate, că îi plac aparițiile publice directe sau în mediul online. Așa e. Dar cu ocazia aceasta, înjurătorii și dușmanii partidului nu se sfiesc să-i aplice lui sudălmile și acuzațiile, în timp ce mulți alți pesediști cu funcții și salarii mari stau liniștiți în propriile birouri, neasumându-și mai nimic. Când ai chef să înjuri un pesedist vâlcean pe Facebook, dacă te-ai săturat de Constantin Rădulescu, îl iei la ture pe Eugen Neață.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like