Deputatul Cazan – apel către instituțiile statului în problema hranei calde pentru vârstnici

Programul ,,Hrană caldă pentru bătrâni” întâmpină probleme tocmai din cauza cărora ar trebui să îl aplice. Deputatul PNL Laurențiu Cazan aduce la cunoștințăAgenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea (AJPIS) o situație care tinde să devină dramatică. Liberalul explică modalitatea prin care se fură efectiv banii destinați hranei calde pentru bătrâni, dar și proveniența sumelor, chemând în sprijin instituțiile de stat. 

  ,,Solicit inspectorilor AJPIS să elucideze o problemă care ne-a fost adusă la cunoștință recent. În ce măsură este implementat corect programul guvernamental ,,Hrană caldă pentru bătrâni” de către inspectorii de la inspecția socială a primăriilor?! Prin acest proiect guvernamental demarat de executivul Ludovic Orbanîn decembrie 2020, primăriile încarcă lunar un card cu180 de lei pentru fiecare seamăn al nostru de peste 75 de ani, aflat în condiții modeste de viață. Ni s-a semnalat faptul că există restaurante care îi păcălesc pe vârstnici luându-le cardul pentru sume mai mici de 100 de lei și le promit mâncare caldă. Nu doar că unora nu li se aduce mâncare nici măcar de suma la care a fost achiziționat ilegal cardul, dar nu li se mai aduce nimic. Restaurantele care se pretează la așa ceva decontează cardul prin PIOS și semenii noștri rămân fără masa promisă de guvern care, de altfel, este rodul unui program european. Să știe pe această cale și patronii de restaurante care fac așa ceva, dar și inspectorii de la inspecție socială, despre ce vorbim. Despre minimele condiții pentru bunicii noștri și despre bani europeni. Așa că este imperios necesar să se înceapă anchete în sensul acesta.” a declarat deputatul de Vâlcea.

You May Also Like