Deputatul Cocoș atacă guvernul liberal pentru calcularea salariului minim

“PSD face apel la solidarizarea organizațiilor sindicale din România pentru a apăra drepturile salariaților câștigate în guvernarea social-democrată și pentru a determina Guvernul Orban să adopte soluții echitabile și europene în ceea ce privește stabilirea salariului minim. Modalitatea corectă, care e agreată la nivelul Uniunii Europene și care oferă predictibilitate mediului de afaceri, este ca salariul minim să se raporteze la creșterea salariului mediu pe economie, astfel încât să se evite adâncirea decalajelor sociale dintre cei cu venituri mari și cei cu venituri mici. O astfel de abordare vine în întâmpinarea propunerilor pentru stabilirea unui salariu minim european, care să reprezinte un procent unic din salariul mediu înregistrat în fiecare stat membru. Acest concept se bucură deja de susținerea unor lideri europeni, precum președintele Franței, Emmanuel Macron, vice-președintele Comisiei Europene, Franz Timmermans, sau cancelarul German, Angela Merkel. PSD susține ca România să se alăture statelor membre care susțin introducerea unui salariu minim european. În același timp, PSD condamnă ferm intențiile PNL de a desființa salariul minim diferențiat pentru angajați cu studii superioare. Este o abordare specifică regimurilor comuniste care își propuneau eliminarea brutală a diferențelor dintre intelectuali și „proletariat”. Efectul unei astfel de măsuri ar amplifica exodul din țară al tinerilor absolvenți de studii superioare. Argumentul invocat de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, că România ar fi singura țară din lume în care există salarii minime diferențiate este o mare minciună. În Uniunea Europeană există șase state care au stabilit salarii minime diferențiate după gradul de calificare. Este vorba de Franța, Belgia, Ungaria, Slovacia, Estonia, și Luxemburg. De asemenea, există în spațiul Uniunii țări care au stabilit salarii minime diferențiate la nivel regional sau în funcție de ramura de activitate” – deputat Vasile Cocoș.

You May Also Like