Deputatul Daniela Oteşanu, despre construirea monumentului Marii Uniri

1 decembrie – ziua națională a României este ziua care marchează momentul istoric al unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918. În 2018 vom sărbători o sută de ani de la Marea Unire, iar Camera Deputaților a adoptat, marți, 21.11.2017, proiectul de lege privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Așadar, anul viitor vom avea la Alba Iulia un monument care va cinsti memoria înaintașilor și eroilor noștri și va marca într-o mai mare măsură şi importanţa momentul Marii Uniri. Pentru acest proiect toți parlamentarii de Alba Iulia, indiferent de culoarea politică şi-au dat mâna dând un semnal de unitate, stabilitate și responsabilitate în pragul intrării în anul centenarului. Trebuie amintit faptul că după 1 Decembrie 1918, un grup de intelectuali din Alba Iulia și din țară au înființat un Comitet de Inițiativă pentru ridicarea acestui monument, că au mai fost încercari în acest sens, însă până în prezent acțiunea nu s-a putut finaliza. Pentru realizarea monumentului se alocă de la bugetul de stat 18.800.000 lei, sumă necesară pentru construcția monumentului, iar lucrările vor începe anul acesta și se vor finaliza în anul 2018. Din această sumă Ministerul Culturii și Identității Naționale va aloca 10.300.000 lei, iar Consiliul Local Alba Iulia 8.500.000 lei.

Deputat, Daniela Oteaşanu

You May Also Like