Deputatul Neață: Aviz favorabil în Comisii pentru inițiativa cu privire la Certificatul ORNISS!

În data de 2 iulie 2019, în cadrul ședinței comune a Comisiei juridice, de disciplină și imunități și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, proiectul de lege Pl-x nr. 447/2018 – Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, pe care l-am inițiat și depus în data de 17 Aprilie 2018, a primit aviz favorabil, urmând să intre în ședința de plen a Camerei Deputaților (cameră decizională), în următoarea sesiune parlamentară.
Una dintre problemele întâlnite și care era necesar a fi corectată are la bază prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, care în cuprinsul său are prevăzute dispoziții ce permit clasificarea informațiilor astfel încât poate fi eludată legea, pot fi acoperite anumite erori administrative, sunt private persoane de drepturile legitime sau sunt create premisele folosirii legii în scopuri abuzive.
Acest lucru îmi este cunoscut și din practică, întrucât întreaga mea carieră mi-am desfașurat activitatea într-o instituție în care avizul pentru accesul la informații clasificate este obligatoriu.
În prezent avizul, retragerea sau după caz, respingerea acordării certificatului de securitate sau autorizației de acces la informații clasificate se dispune fără ca instituțiile statului cu atribuții în domeniu să aibă obligativitatea de a motiva în concret acest act administrativ.
Dacă actul administrativ ar putea fi emis fără vreo motivare (așa cum se întâmplă în prezent în asemenea situații) ar reieși în mod exclusiv puterea discreționară a autorității publice, fapt de neînchipuit într-un stat de drept. Manifestarea unei puteri discreționare este o încălcare a drepturilor și libertăților noastre fundamentale prevăzute de Constituție și de lege.
Pentru a crea o stare de normalitate și legalitate, în ce privește modalitatea de avizare, retragere, sau după caz, respingerea acordării certificatului de securitate sau autorizației de acces la informații clasificate, am depus o inițiativă legislativă pentru completarea legii nr. 182/2002 cu un nou articol, art. 13 indice 1 și care are următorul cuprins:
“Avizul, retragerea, sau după caz respingerea acordării certificatului de securitate sau autorizației de acces pentru persoanele cu atribuții nemijlocite în domeniul protecției informațiilor clasificate, se transmit, motivat către solicitant și către beneficiarul nemijlocit”.
Astfel, se respectă dreptul constituțional al cetățeanului, exercitat în scopul satisfacerii unui interes de natură personală în condițiile legii și se elimină posibilitatea săvârșirii unor abuzuri ale instituțiilor împotriva cetățenilor.

Multumesc colegilor pentru susținere și pentru că au ales să fie coinițiatorii acestei inițiative!

Pentru mai multe informații accesați link-ul:
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16961

Deputat Eugen Neață

You May Also Like