Deputatul Neață, proiect de lege pentru comunitățile istorice de proprietari 

Obștile de moșneni sunt comunități istorice de proprietari care au dăinuit în spațiul etnic românesc încă din Evul Mediu timpuriu. În esență, mai mulți proprietari și-au pus averea la comun și au stăpânit-o în devălmășie (indiviziune) și s-au bucurat de uzufructul proprietății în conformitate cu dramurile (cotele) cu care erau înscriși. Proprietatea nu se poate transfera decât prin moștenire, neexistând dreptul ca altcineva, străin de moșnenii inițiali, să aibă drepturil în obște. Aceasta este principala caracteristică a acestor comunități de proprietari care și-au apărat acest drept legal din tată în fiu. Numai că, în timp, a apărut o problemă care în loc să descurce activitatea obștilor, mai mult a încurcat-o. Despre ce este vorba veți afla în textul de mai jos, republicat de pe pagina de Facebook a deputatului PSD Vâlcea Eugen Neață. Acesta a fost receptiv la rugămințile mai multor președinți de obște din țară, iar în urma unor consultări de mai bine de jumătate de an a fost depus un proiect legislativ care să reglementeze activitatea obștilor spre beneficiul proprietarilor. Proiectul este semnat de 44 de parlamentari în afara celor doi care l-au depus (Eugen Neață și Eduard Andrei Popică) și a fost depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților. 

“La începutul anului am relatat aici despre întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanți ai obștilor din județul Vâlcea și cu autorități locale pe teritoriul cărora funcționează aceste asociații de proprietari. Subiectul discuțiilor inițiate de președinții de obști a fost întotdeauna o modificare a legislației în vigoare în direcția acordării unei mai mari libertăți de folosire a proprietăților care fac parte din aceste asociații.
Pe scurt, proprietarii doresc o extindere a drepturilor pe care le au de a beneficia de pe urma proprietății lor individuale. Sistemul asociativ de tip obște nu permite vânzarea proprietăților asociate decât în interiorul asociației, de exemplu. În mod individual, proprietarii doresc mai multă libertate de decizie pentru a putea obține și alte beneficii de pe urma proprietății lor. Să închirieze, să dea în folosință celor care au putere de investiție suficientă pentru organizarea pe aceste terenuri a unor obiective turistice, de exemplu. Știți preocuparea mea pentru optimizarea condițiilor de care au nevoie marii dezvoltatori din turism. Iată aici încă o oportunitate care poate asigura spații mai generoase pentru dezvoltatori și venituri suplimentare pentru posesorii terenurilor care fac parte din obști.
Am consultat o serie de juriști specializați în domeniu. Ei mi-au indicat o formă de realizare a dorinței pe care o au proprietarii de terenuri aflate în această situație. Dezmembrământul. Este un termen juridic care indică dreptul de uzufruct cu păstrarea intactă a substanței acestui aranjament. Legea actuală nu prevede această modalitate de lucru pentru proprietarii de terenuri asociate în obști. Am formulat o inițiativă legislativă împreună cu colegul meu Eduard Andrei Popica și am depus-o zilele trecute în Parlamentul României.
Pentru a înțelege mai bine situația și soluția pe care o propunem, sugerez lectura motivației pe care se bazează inițiativa noastră legeslativă (vezi imaginile), susținută la depunere și de alți 44 de deputați.
Proprietarii terenurilor și pădurilor care s-au asociat în obști și composesorate așteaptă cu mare nerăbdare acceptarea în lege a tipurilor de dezmembrăminte care le permit să dea în folosință terenurile lor celor care le pot da o nouă valoare de întrebuințare, fără să le deterioreze și fără să le schimbe statutul inițial. Este un mare pas înainte în domeniul libertăților pe care trebuie să le aibă toți proprietarii de bunuri din România, de a-și folosi dreptul de proprietate în modul cel mai benefic cu putință, pentru ei și pentru comunitățile din care fac parte.
Eu cred că primul efect al acestei inițiative legislative va fi dezvoltarea rapidă a stațiunilor montane, atât de vitregite de investiții asociate pârtiilor de schii, de exemplu.
Mai multă libertate pentru proprietari și pentru investitori!”

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like