Deputatul Neață: ,,Suntem cu toții martorii unei serii de nereușite administrative fără precedent”

Una dintre cele mai grave consecințe ale proastei guvernări pe timp de pandemie este trecerea orelor în format online. Mai toți părinții se plâng de faptul că o generație întreagă este lipsită de cursurile susținute fizic, fapt care poate afecta enorm instruirea copiiilor. Deputatul Eugen Neață (PSD Vâlcea) îl acuză tranșant pe ministrul liberal Daniel Câmpeanu într-un comunicat de presă. Îl redăm în întregime.


,,M-am întâlnit în ultima vreme cu foarte multă lume preocupată de școală, în general. A început noul an școlar. În numai o săptămână de zile s-a declanșat un mare val de îngrijorare. Ca să fim cinstiți, valul a fost ascuns sub preș de toată lumea. Nimeni nu poate spera la mai puțină îngrijorare acum. Suntem cu toții martorii unei serii de nereușite administrative fără precedent.
Anul școlar 2019-2020 a fost compromis definitiv prin bâlbâielile de uite școala-nu e școala ale doamnei Anisie, dacă v-o mai amintiți, anul școlar 2020-2021 s-a năruit complet în relatarea reportericească a următorului ministru, Cîmpeanu.
Presupun că ați observat că mulți dintre miniștri români ai momentului se comportă ca și cum sunt reporteri trimiși de noi prin ministere să ne spună că lucrurile nu merg prea bine. Domnul Cîmpeanu ne informa într-o conferință de presă ținută prin vară că școala românească e mult sub media europeană la toate capitolele.
Ministrul Cîmpeanu nu ne-a spus nimic despre ce va face el pentru îndreptarea situației, lucru la care îl obligă și fișa postului și simbria pe care o primește lunar de la statul român. Altfel zis, muncește ca și cum ar fi plătit de un ziar de provincie și cheltuiește ca și cum ar fi ministru. Numără analfabeții funcționali, unu din doi absolvenți de ciclu școlar, dar nu ne spune ce face el și armata de dascăli din subordine pentru a micșora cifrele dezastruoase pe care ni le-a prezentat.
A început un nou an școlar și domnul Cîmpeanu ne vorbește într-una despre măști și alte măscării sanitare. Măscării pentru că e ușor să vorbești despre treaba altuia ca să nu se vadă că în curtea ta nimeni n-a mai dat cu mătura de mult timp. Despre programe școlare, manuale și schimbări radicale de filozofie a modului în care se face învățământ, nicio vorbă.
Oamenii cu care m-am întâlnit eu în această primă săptămână a anului școlar nu mai sunt îngrijorați de pandemie, pentru care există leac medical, ci de prăbușirea completă a învățământului românesc, pentru care nimeni nu caută nicio soluție.
De la reporterul Cîmpeanu, care ne relatează zilnic despre soarta covidului în școli și despre lupta sa eroică cu pandemia, nimeni nu mai așteaptă nimic.
Cu analfabetismul funcțional ne batem fiecare dintre noi, zi de zi, pentru că el nu se produce de ieri de azi în școli și a avut tot timpul din lume să contamineze societatea în care trăim”.

You May Also Like