Deputatul Oteșanu explică măsurile de stânga ale guvernului

Deputatul vâlcean Daniela Oteșanu (PSD) anunță noile măsuri sociale propuse de social – democrați. În finalul intervenției, Oteșanu trimite și un răspuns tăios la adresă președintelui USR, Cătălin Drulă.

“Soluțiile propuse de PSD în programul <Sprijin pentru România> încep să capete contur. Acest program a fost pe masă guvernului și s-a stabilit alocarea sumei de 17,3 miliarde lei pentru obiectivele propuse. Din această sumă, 9 miliarde lei vor veni din programe derulate pe fonduri europene iar diferența de 8,3 miliarde lei vor fi fonduri guvernamentale. În această săptămână au trecut de plenul Camerei Deputaților două dintre proiecte și anume creșterea salariului minim pentru personalul din agricultură și industria alimentară la 3000 de lei și creșterea normei de hrană pentru pacienții din spitale de la 11 lei la 22 lei. Vor urma și alte măsuri de protecție în această perioadă de criză ce vor fi adoptate prin OUG, prin HG sau prin proiecte legislative. Menționăm: voucherele pentru produse alimentare de bază, în sumă de 50 EUR pentru două luni pentru familii cu copii în care venitul pe membru al familiei este sul 600 lei, pentru cei care beneficiază de venitul minim garantat sau pentru pensionarii cu pensii sub 1500 lei; vouchere pentru elevii cu burse sociale în sumă de 30 EUR; creșterea normei de hrană pentru copiii din centrele de plasament și pentru alte persoane cu nevoi speciale (bolnavii de SIDA) la 22 lei/persoană/zi; creșterea valorii tichetelor de masă cu 50%.
Și pentru domnul Drulă, care a ținut să „menționeze” că este prea puțin și prea târziu, am un răspuns: diferența dintre a face tot și a face ceva este mare dar, diferența dintre a face ceva și A NU FACE NIMIC este și mai mare” – susține deputatul Daniela Oteșanu.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like