Deputatul Oteșanu solicită găsirea de urgență a unor soluții pentru criza prețurilor din energie

Ministrul Energiei a fost luat la întrebări de parlamentarul vâlcean Daniela Oteșanu, care îi solicită să explice de ce nu deblochează “proiectele pentru construcția de hidrocentrale ca să
rezolvați criza prețurilor din energie”. Asta în contextul în care cetățenii plătesc curentul electric la un tarif năucitor, iar statul român se dovedește a fi incapabil să rezolve problema, deși ar avea la îndemână soluții excelente.


“Stimate domnule ministru,
PSD a identificat o nouă soluție pentru criza prețurilor din energie: modificarea de urgență a legislației privind investițiile strategice în ariile protejate. Există mai multe proiecte energetice de importanță strategică blocate, care ar fi suplinit închiderea centralelor energetic pe cărbune, și ar fi asigurat energie ieftină și curată. Din acest punct de vedere motivele invocate pentru protejarea mediului sunt exagerate și nejustificate în raport cu beneficiile unei hidrocentrale.
Cei care invocă protejarea mediului pentru a bloca astfel de proiecte trebuie să înțeleagă că energia
produsă de hidrocentrale este cea mai curată energie și reprezintă cea mai bună formă de înlocuire a producției de energie poluante pe bază de cărbune.
În acest moment instanțele, obligate de lege, au blocat proiecte de milioane de euro, pentru că, de
exemplu, nu se mai poate face rafting pe Jiu. În urma acestei decizii s-au oprit lucrările de construcție pentru hidrocentrala de la Dumitra, realizată în proporție de 98% și pentru cea de la Bumbești, realizată în proporție de 90% și dotată cu peste 70% dintre echipamente. Pentru aceste două hidrocentrale statul a cheltuit deja peste 155 de milioane de euro.
Din cauza unor astfel de decizii, și a actualelor prevederi din legea privind ariile protejate, Hidroelectrica a fost nevoită să își schimbe strategia și să renunțe la proiectele în care a investit deja foarte mulți bani.
PSD a cerut încă din 2020 și cere, din nou, ca, în conformitate cu prevederile Directivei Europene
Habitate, legea privind ariile protejate să stabilească că amenajările hidroenergetice sunt <lucrări de interes public major> și atunci construcția lor este permisă chiar și în arii naturale protejate, din motive cruciale de interes public major” – se arată în întrebarea adresată ministrului Energiei de către deputatul PSD Vâlcea, Daniela Oteșanu.

You May Also Like