Disidență în USR Vâlcea. Vlad Ciobanu a fost suspendat din partid

Conducerea USR Vâlcea l-a suspendat pe unul dintre cei mai agresivi și harnici activiști ai săi, Vlad Ciobanu, ca urmare a scandalului public făcut în timpul dezbaterilor pentru bugetul local. În aprilie 2019, la Filarmonică și în sala Consiliului Județean, un grup de elevi ai Asociației Elevilor Vâlceni (AVE), ,,pilotați” de Ciobanu a ridicat problema burselor școlare. Dar nu oricum, ci provocând scandal și implicând statutul de elev într-un joc politic de proastă factură. O parte a presei locale a sesizat evenimentul iar Ciobanu a fost pus în discuția forului de conducere al partidului. ,,Este adevărat că a fost suspendat pentru o colaborare deficitară cu colegii, dar și pentru câteva probleme pe care le-a creat partidului în exterior” a spus Andrei Gheorghiu, președintele USR Vâlcea. Ca de obicei, am încercat să-l contactăm și pe Ciobanu, dar acesta s-a comportat ca o vedetă de operetă scoasă la pensie înainte de vreme și n-a dorit să răspundă. 

Cei câțiva susținători ai lui Vlad Ciobanu au atacat verbal decizia și s-a creat un soi de disidență în filială. Episodul de ieri, 21 mai, când USR și PNL s-au certat pentru niște poze trucate pe Facebook, a fost prilejul pentru ca susținătorii lui Ciobanu să ceară explicații. Aceștia au început dezbaterile pe grupurile de WhatsApp  ale partidului, întrebând de ce nu se aplică aceeași decizie și în cazul celor responsabili de trucarea fotografiilor și de scandalul public declanșat odată cu publicarea lor. Un lucru este cert: USR Vâlcea a început să semene cu toate celelalte partide. Lupte surde pentru funcții, turnătorii, scandaluri interne, suspendări din partid și dizidențe…

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like