FOTO. Constantin Rădulescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea

Duminică, 16 august 2020, social – democratul Constantin Rădulescu şi-a depus candidatura pentru încă un mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. Totodată, s-a depus la Biroul Judeţean Electoral şi lista PSD Vâlcea pentru CJ, o listă din care fac parte nume sonore precum Marin Florian, Bică Andra, Ciocan Vetuța, Adrian Buşu, Alina Lupu şi mulţi alţii.

„Am avut lângă mine echipa alături de care pornim pe un nou drum. Le mulțumesc colegilor mei, care mi-au fost alături 4 ani și, împreună, am implementat proiecte importante. În acest moment, în județul Vâlcea sunt în lucru sau deja finalizate 50 de proiecte, în valoare de peste 250 milioane euro. Alături de aceeași echipă, am pregătit proiectele de viitor. Le mulțumesc din suflet, le urez sănătate și rămânem, în continuare, în echipa PSD.

Vorbind despre viitor, am alături de mine o echipă frumoasă și puternică, alături de care, în următorii 4 ani, vom implementa proiecte pentru județul Vâlcea și pentru binele oamenilor. O echipă echilibrată, din toate punctele de vedere.

Avem in lista veterani dar si nume noi, oameni care au ales să vină să pună umărul, alături de mine și de PSD, pentru a face bine în județul Vâlcea.

Pentru următorii 4 ani ne propunem obiective strategice:

  • să avem cele mai bune spitale din regiunea Oltenia;
  • să avem toată rețeaua de drumuri județene reabilitată;
  • să rezolvăm problema colectării și depozitării deșeurilor.
    Sunt provocări importante pe care le vom aborda în mandatul următor. Nu vom rata niciun proiect pe fonduri europene, astfel încât, în următorul mandat, ne propunem să atragem în județul Vâlce peste 350 milioane euro, doar noi, Consiliul Județean.

Le mulțumesc colegilor mei primari cu care am colaborat, și îi asigur că, în continuare, nu voi privi investițiile din județul Vâlcea prin culoarea carnetului de partid. De ce? Pentru că eu consider că facem proiecte pentru oameni. Și în următoarea perioadă vom proceda la fel, pentru că noi avem această credință: BINE FACI, BINE GĂSEȘTI!” – a spus preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, la depunerea candidaturii sale pentru un nou mandat.

You May Also Like