Gheorghiu, despre Pîrvulescu: ,,Lupta intereselor personale, deghizată în luptă pe principii”

Într-un comunicat de o virulență nemaiîntâlnită în ultimele nouă luni, președintele USR Vâlcea, Andrei Gheorghiu, a răspuns la atacurile propagate dinspre PNL. Amintim că între PNL și USR a fost semnată Alianța pentru Râmnic, grup politico – administrativ majoritar în Consiliul Municipal Râmnicu Vâlcea. Alianța a durat doar nouă luni, la cele mai recente ședințe văzându-se ruptura evidentă dintre useriști și liberali. Atacat în permanență de liberalii lui Virgil Pîrvulescu, Gheorghiu a răspuns tranșant. A vorbit despre interesele personale ale lui Pîrvulescu, despre faptul că i s-a cerut să voteze contra sarcinilor de serviciu și, în definitiv, contra dezvoltării orașului. După ce USR a votat alături de PSD și PER deblocarea unor structuri din administrația locală, liberalii au amenințat cu ,,lupte de stradă”. Se încearcă pichetarea sediului USR de o mica și zgomotoasă așa – zisă societate civilă (în realitate, câțiva fanatici anti – Gutău preluați la trena lui Pîrvulescu). Vom reveni cu amănunte despre cum încearcă PNL Vâlcea să-i forțeze pe useriști să voteze în continuare pentru blocarea Râmnicului. Deocamdată, prezentăm punctul de vedere al viceprimarului Gheorghiu așa cum a fost el expus pe Facebook.


Am evitat să intru în discuții contradictorii cu domnul Pîrvulescu, din respect pentru anumiți reprezentanți ai PNL, cu care am avut o bună colaborare. Am făcut compromisuri care au reușit să mențină această alianță și doresc să punctez câteva lucruri. 

Virgil Pîrvulescu nu are nevoie de parteneri în cadrul alianței, ci de supuși care să-i respecte strict dorințele personale. În aproape opt luni de parteneriat, fiecare întâlnire a însemnat compromis după compromis, am asistat la impunerea politicii bunului plac în cadrul ședințelor interne, în timp ce în public a fost mimată politica bunului simț. Am tolerat acest comportament cameleonic, considerând că este nevoie de timp pentruca domnul Pîrvulescu să se acomodeze și să se adapteze la noua funcție, pe care de la bun început a înțeles-o greșit. Lupta intereselor personale, deghizată într-o luptă de principii a continuat, iar Alianța pentru Râmnic a devenit o Alianță pentru Virgil Pîrvulescu & Co.

Am cerut în nenumărate rânduri comunicare și respect, dar de fiecare dată ni s-a răspuns cu impunere și amenințări că nerespectarea votului în ședințele de consiliu local ne va face direct responsabili de ruperea alianței. Am tolerat toate acestea până în momentul în care domnul Pîrvulescu mi-a solicitat să votez împotriva îndeplinirii atribuțiilor ce îmi revin pe fișa de post ca viceprimar, prin contractarea creditului care asigura cofinanțarea proiectelor pe fonduri europene. Aprobarea acelui credit va însemna pentru noi demararea unor proiecte importante, precum:

Reabilitare urbană Calea lui Traian

Amenajare parc Dealul Capela – pădure parc

Reabilitare școli, internate, săli de sport, dispensar TBC

Construire bază sportivă și bazin de înot

Amenajare locuințe sociale

Realizarea unor artere de circulație

Centru de educație inovativă

Reabilitare blocuri

Realizarea de piste de biciclete

Reabilitare Casa Olănescu

Centru multifuncțional de relaxare și agrement Ostroveni

Parc științific și tehnologic

Delta Parc

Reabilitare termica instituții publice

Construirea de parcări park&ride, și multe alte proiecte importante pentru dezvoltarea orașului. 

Nu au putut exista discuții constructive, nu s-au putut aplica obiectivele comune propuse prin parteneriatul de colaborare, domnul Pîrvulescu a avut un singur obiectiv: prin instrumente și modalități demagogice și populiste să inducă ideea unui dușman ce trebuie supus oprobiului public. Am constatat chiar, că deși votul era impus, dacă ecourile opiniei publice erau nefavorabile, vina era aruncată la USR în totalitate.

Închei prin a tranșa falsa idee propagată tot de domnul mai sus menționat: USR Vâlcea nu are niciun parteneriat cu PER sau PSD, USR Vâlcea rămâne fidel aceluiași partener pentru care a decis să existe politic – cetățeanul. Vom încuraja și vom comunica în egală măsură cu orice partener politic, dispus să construiască și să dezvolte comunitatea locală, pentru că administrația înseamnă fapte, nu vorbe, iar în 2024, singurii care vor putea să tragă o linie și să judece în consecință vor fi cetățenii, în funcție de obiectivele pecare am reușit să le îndeplinim fiecare dintre noi, oamenii politici.

Minciuna are picioare scurte, domnule Pîrvulescu, dar important este că scoate la iveală adevărul. Mult succes!

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like