Incompetenţa şi prostia Ministerului Sănătăţii ucid!

Incompetența și prostia Ministerului Sănătății ucid! Dar, așa se întâmplă când locul specialiștilor este luat de oameni care nu se pricep, slab pregătiți sau care nu au tangență cu sistemul sanitar. Nu există numai o criză acută de imunoglobulină, ci o criză a medicamentelor, în general, din ce în ce mai accentuată și nu e de ieri, de azi, ci durează de cel puțin 1 an! În aceste momente a ajuns la cote maxime! Pacienții au de suferit pe urma crizei medicamentelor gratuite și compensate, cât și cele din programele naționale!
Criza din sănătate este consecința unui management defectuos, al unui an de guvernare PSD, singurul care și-a păstrat “imunitatea” în fața semnalelor de alarmă trase până acum de specialiștii din domeniu. Criza permanentă a vaccinului hexavalent a provocat peste 30 de decese, licitația amânată și distribuirea întârziată a vaccinului sezonier au determinat înregistrarea a peste 80 de decese, criza citostaticelor pune pe drumuri, zi de zi, atât bolnavii de cancer, cât și aparținătorii lor. Toate acestea dovedesc că factorii decidenți din arcul guvernamental nu au înțeles ce înseamnă prioritizarea nevoilor pacienților. Suntem prima țară din Uniunea Europeană care activează, din cauza incompetenței, mecanismul european de protecție civilă, privind asigurarea dozelor de imunoglobulină, menite să salveze viețile bolnavilor.
Nu scăderea prețului la medicamente, nu creșterea clawback- taxele pentru producători și nu exportul paralel de medicamente rezolvă problemele din sistemul sanitar și nici nu fac dovada prioritizării intereselor pacientului. Din contră! Astfel de măsuri au compromis prevenția și accesul cetățenilor la programele de sănătate.
PNL Vâlcea, prin Comisia de Sănătate trage un semnal de alarmă Ministerului Sănătății, ca măcar în cel de-al doisprezecelea ceas să respecte promisiunile electorale, dar mai ales, să așeze, așa cum e firesc și normal, nevoile pacientului în prim planul sistemului sanitar, dincolo de populism, demagogie și interese!

Samoil Vîlcu
Membru al Comisiei de Sănătate PNL Vâlcea

You May Also Like