Laurențiu Cazan este membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

Deputatul liberal Laurențiu Cazan a devenit membru al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, în urma votului plenului reunit. 

Această comisie este organul de lucru al Parlamentului României care supervizează relația cu UNESCO la nivel național, cu scopul promovării imaginii culturale, științifice și patrimoniale a României în lume. Ce va face mai exact Laurențiu Cazan în cadrul acestei comisii?

Printre altele, tânărul deputat va examina proiecte și propuneri legislative care vizează relația cu UNESCO, va solicita rapoarte, informații și documente de la autoritățile publice, va efectua anchete parlamentare și va controla modul în care ministerele și restul organelor administrației publice implicate respectă și aplică Carta UNESCO în domeniile lor specifice de activitate.

Laurențiu Cazan și-a arătat interesul pentru promovarea culturală a județului Vâlcea încă din campania electorală și a continuat aceste demersuri până în prezent. De curând, deputatul PNL s-a implicat în proiectul „Oltenia de sub munte”, care aspiră la statutul de geoparc internațional UNESCO.

„Acest proiect îmi este foarte drag, întrucât ar propulsa turismul vâlcean spre cele mai înalte cote. Statutul de Geoparc UNESCO va transforma <Oltenia de sub munte> într-un important punct turistic, cultural și de cercetare la nivel mondial.  În calitate de membru  în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, mă voi asigura că acestproiect este unul prioritar și că va ajunge pe harta obiectivelor UNESCO”, a declarat liberalul.

Mai mult, Laurențiu Cazan susține că lucrează la alte inițiative culturale, științifice și patrimoniale care vor contribui la promovarea  și dezvoltarea județului Vâlcea. Acesta se implică activ în orice proiect de acest tip, astfel că dacă aveți o idee în acest sens nu ezitați să luați legătura cu deputatul Laurențiu Cazan.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like