Parcurs electoral impecabil pentru liberalii Banu și Cazan

Candidații Partidului Național Liberal (PNL) Vâlcea, Claudia Mihaela Banu (locul I la Senat) și Laurențiu Cazan (al doilea la Camera Deputaților) continuă turul de forță prin județ. Banu a fost în nordul județului, în localitățile de pe Valea Lotrului (Brezoi, Malaia și Voineasa), iar Cazan, la Stoenești și Bărbătești. 

,,Ieri am vizitat două comune foarte dragi mie: Stoenești și Bărbătești.

M-am bucurat să-i văd pe oameni curioși, implicați și nerăbdători pentru schimbare. Cetățenii mi-au adresat întrebări despre planurile mele și ale echipei PNL Vâlcea care va merge în Parlamentul României, reușind să ajungem la o concluzie comună: este timpul pentru dezvoltare și schimbare. 

În plus, cei din Stoenești și Bărbătești mi-au spus că nu vor sta nepăsători și că vor ieși la vot pe 6 decembrie, cu dorința de schimbare în suflet.

Tu ce faci pe 6 decembrie?” a scris tânărul avocat pe pagina sa de Facebook. 

,,Astăzi am fost pe Valea Lotrului, o zonă în care cu toții ne încărcăm cu energie bună, și am rămas impresionată de cât de harnici și implicați sunt oamenii în comunitățile lor!

Am înțeles că numai ÎMPREUNĂ vom face ca această superbă zonă sa își recâștige locul în TOPUL TURISMULUI ROMÂNESC. 

Primul pas a fost făcut, eforturile colegilor mei din Partidul Național Liberal de la Vâlcea au început să dea roade: INFRASTRUCTURA MARE, Autostrada Sibiu-Pitești, deja a început, datorită lor!

Vă mulțumesc, dragii mei, că m-ați primit cu brațele deschise și că mi-ați prezentat păsurile și ofurile voastre!

Votați candidații PNL pentru a putea finaliza proiectele demarate!”  arată într-o postare, tot pe o pagină de socializare, notarul din fruntea PNL Râmnicu Vâlcea. 

CMF: 11200025; Comandat de: Partidul Național Liberal Filiala Vâlcea; Realizat de: SC Fire Office SRL

loading...

You May Also Like