Poluarea fonică și performanța energetică din Râmnicu Vâlcea, în vizorul Claudiei Banu

Două legi importante pentru Râmnicu Vâlcea au trecut de Senatul României, urmând ca decizia finală să aparțină Camerei Deputaților. Senatorul liberal Claudia Banu le-a prezentat într-o postare de Facebook și a făcut un sumat concludent al efectelor lor. Banu califică ambele legi drept benefice pentru Râmnicu Vâlcea. Iată textul:

,,Prin modificările aduse Legii nr.121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambient, ca urmare a datelor statistice furnizate de Institutul Naţional de Statistică, există patru noi aglomerări stabilite printre care și Municipiul Râmnicu Vâlcea. Astfel, pentru că reședința de județ înregistrează o populaţie mai mare de 100.000 de locuitori, unității administrative teritoriale îi va reveni obligația realizării hărţilor strategice de zgomot şi planurilor de acţiune.
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea va întocmi harta strategică de zgomot pentru evaluarea globală a expunerii la zgomot dintr-o zonă dată, până la jumătatea anului viitor. Rezultatul acestui demers este acela de a stabili previziuni și soluții generale pentru zonele poluate fonic. Aceste planuri de acţiune se reevaluează şi, dacă este cazul, se revizuiesc, atunci când se produc modificări importante care afectează situaţia existentă privind nivelul zgomotului.
Efectul imediat este acela de a atenua zgomotul produs de traficul feroviar și rutier în oraș, fiind vizate inclusiv zonele industriale. Avantajele realizării acestor hărți sunt dezvoltarea de noi zone rezidențiale, menținerea zonelor de liniște deja existente, stabilirea concluziilor și impunerea unor soluții corecte privind zonele afectate de poluarea fonică determinată de trafic.
A doua modificare votată azi, vizează creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe. Prin Legea 39/2022 este vizată actualizarea legislației în raport cu cerințele tehnico-economice și de mediu. Astfel, prin procesul de anvelopare este acordată importanța cuvenită reparării/înlocuirii ascensoarelor sau a componentelor mecanice ale acestora pe baza raportului tehnic de specialitate.
Toate detaliile pot fi parcurse de cei interesați accesând linkul https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=23988
Precizez că ambele proiecte au trecut de Senat, ele fiind transmise către Camera Deputaților.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like