Premierul Ciucă, despre programul ,,Noua casă”

„Guvernul pe care îl conduc facilitează și în acest an achiziționarea de locuințe, prin programul “Noua Casă”. În ședința de guvern de azi, am aprobat varianta pentru 2023 a acestui program, care are un plafon de garanții de 1,5 miliarde lei. Programul vine însoțit și de o cotă de TVA de doar 5%, pentru achiziția de locuințe, aplicabilă în anumite condiții.

Am mai aprobat, astăzi, o schemă de sprijin pentru reducerea accizei pentru motorina folosită în agricultură. Programul este destinat fermierilor români și are asigurată o finanțare de 500 milioane lei. Măsura a reieșit din discuțiile avute cu organizații reprezentative din agricultură și din industria alimentară. România trebuie să reducă la zero deficitul balanței comerciale din aceste domenii, care au un potențial imens.

De asemenea, în această lună a început tipărirea tichetelor pentru plata facturilor la energie, conform planului stabilit încă de anul trecut. Începând cu 1 februarie, acestea vor ajunge la cei patru milioane de beneficiari, care le vor putea folosi din 20 februarie. Acesta este un program guvernamental de acordare a unui ajutor de 1.400 lei/an pentru plata facturilor la electricitate, gaz și încălzire, cu o finanțare de 4 miliarde lei. Banii provin din fondurile europene negociate de ministrul Marcel Boloș cu Comisia Europeană.”, premierul României, președinte al Partidului Național Liberal Nicolae Ionel Ciucă.

Comunicat de presă

You May Also Like