Preşedintele Constantin Rădulescu: „Am o colaborare excelentă cu Mircia Gutău şi ne dorim proiecte construite în logica binelui, pentru oameni”

În contextul în care decizia de desfiinţare a celor două licee din Râmnicu Vâlcea – Liceul „Henri Coandă” şi Liceul Oltchim – încă mai creează controverse la nivelul municipiului, preşedintele Constantin Rădulescu a reacţionat şi el. Şeful judeţului spune că-l susţine pe primarul Mircia Gutău în proiectele sale, inclusiv în ceea ce priveşte reorganizarea reţelei şcolare, pentru binele comunităţii. În acelaşi timp, Constantin Rădulescu îşi arată încrederea şi în prefectul Florian Marin, care demonstrează că este implicat şi doreşte, de asemenea, rezolvarea problemelor pe cale legală.

„Primăria Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea au proiecte comune şi este evident, după cum aţi văzut, că la nivel instituţional am fost prezenţi inclusiv la dezbaterea care priveşte comasarea şcolilor, organizată la CJ. Am o colaborare excelentă cu Mircia Gutău şi atât în plan personal, ca şi conducători de instituţii, dar şi la nivel instituţional ne dorim proiecte construite în logica binelui, pentru oameni. Aşadar, şi acesta cu şcolile. Am o colaborare foarte bună şi cu prefectul Florian Marin, care trebuie să-şi facă meseria de prefect, aşa cum eu şi Mircia Gutău ne-o facem pe a noastră, încercând să avem iniţiative benefice pentru comunitate” – ne-a declarat preşedintele Constantin Rădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like