Prezent la Vâlcea, Dan Barna a schițat portretul premierului propus de USR

Prezent ieri, 8 septembrie 2022, la Râmnicu Vâlcea, vicepreședintele USR, deputatul Dan Barna, a vorbit despre actuala criză economică prin care trece țara noastră, arătându-se îngrijorat de măsurile „inepte” luate de guvernanți în ultima perioadă. Situația dificilă din România, spune el, este cauzată, dincolo de contextul extern, de actuala coaliţie care „eşuează” la tot pasul. Dan Barna i-a acuzat pe guvernanți că angajează la stat clientela de partid, în timp ce prețurile au luat-o razna, iar zeci de mii de români au ieșit de pe piața muncii în urma absurdei măsuri de a elimina contractele part-time.

„Costul vieţii, costul de zi cu zi, e mult mai mare în această perioadă şi asta se întâmplă în mod principal, dincolo de contextul extern, din cauza unui guvern care eşuează cu fiecare nouă măsură pe care o ia. Dacă ne uităm doar la eliminarea contractelor part-time, sunt 187.000 de contracte part-time care au dispărut şi 110.000 de contracte cu normă întreagă care au fost reintroduse în sistem. Ceea ce înseamnă că aproape 80.000 de cetăţeni, cei mai vulnerabili de altfel, au ieşit de pe piaţa oficială a muncii doar prin această măsură total ineptă a Guvernului în acest context de criză economică. Avem în mod cert pe cifre oficiale ale Guvernului, nu pe vreo discuţie retorică, 80.000 de români care în momentul de faţă sunt în afara pieţei muncii. Este o criză generală la nivel european, numai că evoluţia preţurilor în România este mult mai dramatică pentru că aceste cheltuieli publice ale statului au crescut. (…) E total atipic, ca să fiu elegant, ca în perioadă de criză, o perioadă în care presiunea pe buget e una uriaşă, numărul angajărilor la stat să crească. Guvernul României a angajat zeci de persoane în aceste ultime două luni. Ori lucrurile acestea arată nu doar că nu există niciun fel de preocupare pentru stabilitatea bugetului, ci arată o iresponsabilitate legată exact de cetăţeni versus clientela de partid” – a declarat, la Vâlcea, deputatul Dan Barna.

Întrebat de jurnaliștii vâlceni pe cine ar vedea premier în cazul în care USR se va întoarce la Guvernare, în coaliție cu PNL, deputatul Dan Barna a declarat că „actualul președinte al partidului Cătălin Drulă ar fi un premier mult mai bun pentru România decât ultimii doi premieri, fără niciun fel de dubiu. Performanța domniei sale de la Ministerul Transporturile, în cele doar 8 luni de guvernare USR, este un exemplu foarte clar: proiecte deblocate, proiecte demarate, vizite la lucrări, furnizori și companii de construcții cu contracte funcționalizate. Adică, asta ar trebui să facă un premier al României, să fie activ și implicat”.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like