PSD Râmnicu Vâlcea turează motoarele

Organizația Municipală a PSD Râmnicu Vâlcea se pregătește ușor-ușor pentru viitoarele campanii electorale. Președintele Florian Marin a decis să organizeze alegeri atât pentru pe care o deține interimar, cât și pentru structurile de tineret, femei și pensionari. Este evident că își dorește să pună lucrurile la punct și să înceapă în forță munca de partid pre-electorală. Sigur, interimatul nu-l împiedică pe Marin să aibă o activitate politică intensă. Iată ce are în plan liderul PSD Râmnicu Vâlcea în următoarea perioadă:

“La sediul PSD Vâlcea, am organizat și condus ședința Biroului Permanent al Organizației Municipale PSD Rm. Vâlcea.
În cadrul acesteia au fost stabilite o serie de măsuri organizatorice menite să dinamizeze activitatea Organizației Municipale vizând: definitivarea structurilor politice de conducere la nivel de birou de secție de votare, stabilirea unui calendar de acțiuni ale PSD Rm. Vâlcea, pentru lunile februarie și martie anul curent ca și organizarea, la începutul lunii martie, a unei noi ședințe de primire de membrii de partid, dat fiind numărul mare de solicitări venite în această perioadă.
Totodată, a fost stabilit un set de măsuri care să asigure, cu respectarea tuturor procedurilor statutare, la începutul primăverii acestui an, alegeri la structurile de tineret, femei și pensionari, din cadrul Organizației Municipale PSD Râmnicu Vâlcea.
Prin votul celor prezenți s-a stabilit ca, cel mai târziu în luna iunie a anului curent, să se desfășoare alegeri pentru funcția de președinte al Organizației Municipale PSD Rm. Vâlcea și a forurilor de conducere din cadrul Organizației Municipale PSD Râmnicu Vâlcea.
O activitate care se va desfășura, chiar de la începutul lunii februarie a acestui an, urmărește realizarea de către consilierii municipali din cadrul PSD Rm. Vâlcea, împreună cu parlamentari și consilieri județeni ai PSD Vâlcea, de audiențe zilnice la sediul PSD Vâlcea, de pe strada Carol, în cadrul cărora locuitorii municipiului și ai județului, pot prezenta probleme de interes pentru viața comunități din care fac parte, aceste urmând a fi soluționate potrivit dispozițiilor legale.
Audiențele vor avea loc, din 1 februarie, de luni pana joi, în intervalul orar 16:00-17:30 și vineri între orele 14:00 și 15:30” – se arată într-o postare pe Facebook a șefului PSD Râmnicu Vâlcea, Florian Marin.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like