Șansa dreptei de a egala scorul la Vâlcea: Carmen Preda (PMP)

Carmen Maria Preda a ajuns, prin forța unor împrejurări și negocieri, să candideze la funcția de deputat din partea PMP Vâlcea. Este susținută de primarul Râmnicului, Mircia Gutău, ceea ce înseamnă un enorm atu electoral. Situația electorală din Vâlcea post alegeri locale favorizează PSD, deci stânga. Social – democrații au câștigat singuri majoritatea în CJ, iar președintele Constantin Rădulescu a învins autoritar în alegeri. În aceste condiții vitrege pentru dreapta vâlceană candidează Preda. Și o face tocmai de la un partid de dreapta, pentru că orice ar spune detractorii lui Traian Băsescu, acesta face parte din dreapta politică. 

Cel mai probabil, PSD va obține trei deputați și un senator la alegerile parlamentare. Șansa dreptei să obțină tot atâtea mandate câte are stânga este Carmen Preda (susținută de Gutău). Este puțin probabil ca PNL să ia al treilea deputat, deci speranța ar fi la PNL. De asemenea, este extrem de puțin probabil ca PNL să piardă a doua funcția de deputat. Acestea fiind datele, Carmen Preda poate egala la mandate PSD, reprezentând dreapta. 

Dacă așa se vor distribui mandatele, forțele de dreapta din Vâlcea se pot considera mulțumite. În urmă cu patru ani, stânga (PSD și ALDE – care chiar dacă se clama de dreapta, prin alăturarea continuă la PSD s-a ,,stângizat”) au obținut cinci deputați și un senator. 2020 poate fi anul echilibrării balanței politice la parlamentare, în Vâlcea. 

Realizat de SC FIRE OFFICE SRL
Comandat de PMP Filiala Vâlcea
CMF 11200012

loading...

You May Also Like