Senatorul Bulacu cere lămuriri în legătură cu Start – up Nation

După numeroase tergiversări de pornire ale programului Start-up Nation, după ce s-a reuşit în cele din urmă deschiderea sesiunii de înscriere a firmelor interesate, în luna iulie 2017, ați anunţat că sunt foarte multe firme înscrise în program, respective 19.296. În același timp, ați declarat că din totalul proiectelor eligibile, ministerul va reuşi să finanţeze circa 45%. La rectificarea bugetară din septembrie nu s-a alocat niciun leu, rămânând “valabilă” o nouă promisiune de alocare a fondurilor pentru luna octombrie. Greu de crezut că atunci vor fi bani, domnule ministru, pentru că, pe măsură ce timpul trece, bugetul capătă un deficit din ce în ce mai mare, prin majorarea salariilor și pensiilor.
Ministerul pentru Mediul de Afaceri (ca administrator de schema de minimis), și-a luat o masura de precauție pentru a nu fi tras la răspundere, în instanță, în eventualitatea în care Guvernul nu-i aprobă banii la rectificare, la timp: „În cazul în care prin bugetul de stat nu se acoperă sumele necesare finanţării proiectului, administratorul este exonerat de orice răspundere” – prevede articolul 12 al acordului de finanțare. Este foarte posibil, ca Ministerul dumneavoastră să transforme această gură de oxigen pentru IMM-uri în faliment total pentru antrepenori. Dacă aceștia, la semnarea contractului, demarează procedura de achiziții, iar statul nu asigură finanțarea, beneficiarii devin buni de plată. Programul Start-Up Nation funcționează în continuare pe credite de angajament.
Pe cale de consecință, domnule ministru, vă rog să-mi comunicați, care sunt angajamentele pe care ministerul dumneavoastră și le asumă pentru a sprijini derularea acestui program pentru antrepenori, care sunt datele exacte ale următoarelor etape și când vor fi finanțate proeictele din bugetul de stat, astfel încât Start-up Nation să nu rămână doar o altă iluzie de tristă amintire a actualei guvernări?

Senator Romulus Bulacu

You May Also Like