Senatorul PNL Romulus Bulacu, scurtă analiză a economiei naţionale

Conducerea națională a Partidului Național Liberal l-a desemnat pe senatorul vâlcean Romulus Bulacu, coordonator al Comisiei Naționale pentru Economie, Mediu de Afaceri, Energie și Turism. Așa cum a anunțat și la ultima conferință de presă, parlamentarul vâlcean a convocat și prima ședință a acestei comisii.
„Mă simt onorat că PNL a avut încredere în mine investindu-mă cu această responsabilitate. Am ales să mă implic alături de vicepreședintele Florin Cîțu, având ferma convingere că vom reuși, împreună cu membrii PNL, reprezentanți ai județelor, să închegăm o echipa de profesioniști. La prima ședință care s-a desfășurat săptămâna trecută la București, am reușit să aducem alături de noi specialiști în domeniu, profesori universitari și analiști de piață financiară. Există foarte multe nemulțumiri ale mediului de afaceri din România, cocoșat de povara fiscală și agresat în permanență de actualul guvern. Felul în care PSD ales să aplice programul de guvernare reprezintă garanţia că România va experimenta, foarte curând, o criza similară cu cea din perioada 2008-2010. Majoritatea măsurilor din programul de guvernare influenţează economia României în aşa fel încât dezastrul devine inevitabil. Creşterea cheltuielilor publice mult mai rapid decât dinamica PIB-ului, concomitent cu numărul controalelor ANAF, duc inevitabil la deficite publice mai mari, datorie publică mai mare, şomaj şi economie la negru. Cu toate că Guvernul PSD a moştenit o economie solidă, cu creştere economică, rată a inflaţiei mică, şomaj scăzut şi un deficit bugetar sub 3%, și și-a luat angajamentul, inclusiv în fața partenerilor europeni, că nu va deteriora niciunul din aceşti indicatori macroeconomici, după doar 6 luni de guvernare deja o parte din aceste repere dau semnale negative. Datoria publică a crescut, investiţiile au fost tăiate la minimul istoric, iar fondurile europene sunt zero. Deciziile luate de social democrați au deteriorat serios sănătatea economiei din România.
Astfel, am început alături de colegii mei să lucrăm la o strategie în acest domeniu, o alternativă pe care o vom oferi spre consultare și dezbatere, în cel mai scurt timp, mediului de afaceri. Deși este o comisie dificilă, vitală pentru identitatea PNL, sunt convins că experienţa, competența si profesionalismul celor care ni s-au alăturat încă de la această primă ședință vor fi atuurile activității noastre.
De asemenea, am format o structură de conducere, prin împărțirea membrilor pe subcomisii de lucru, prin care vom monitoriza propunerile venite
în sprijinul strategiei menționate. Doresc să anunț pe această cale că, dacă există și alte persoane interesate, pot face propuneri în acest sens pe adresa de mail comisiaeconomicapnl@gmail.com”.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.