VIDEO: PSD – PER, acord pentru victoria în alegeri, la Vâlcea

Luni, 10 august 2020, s-a semnat acordul politic de colaborare între organizaţiile județene PSD Vâlcea şi PER Vâlcea, acord care presupune susţinerea reciprocă a celor douăformațiuni politice, în perspectiva alegerilor locale din 27 septembrie 2020. 

Prin acest acord, candidatul PSD la funcţia de PREȘEDINTE al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, va fi susţinut de organizaţia PER Vâlcea, iarorganizaţia PSD Vâlcea va susţine candidatura domnului MirciaGutău pentru funcţia de PRIMAR al municipiului RâmnicuVâlcea. 

Acordul politic conţine o serie de precizări privind acţiunilede campanie, participarea la diverse evenimente, dar și strategiide acţiune internă, stabilite punctual. 

La eveniment au participat membri şi aleşi publici ai celordouă partide. 

Mai multe amănunte puteţi urmări în materialul video ataşat.

Biroul de presă al PSD Vâlcea

You May Also Like