VIDEO: SCANDAL în CJ Vâlcea. Înfiinţarea Spitalului Bălceşti, mărul discordiei. Liberalii, umiliţi

Şedinţă cu scântei la Consiliul Judeţean Vâlcea. Înfiinţarea unui spital în oraşul Bălceşti a fost punctul fierbinte care a încins spiritele, lăsându-se cu acuzaţii şi jigniri sub demnitatea unui ales local. În final însă, liberalii s-au declarat învinşi şi au ajuns să-l felicite pe preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, pentru iniţiativele sale.

Întrunirea a început cu solicitarea consilierilor judeţeni PNL de introducere pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcţii de la Spitalul Judeţean Vâlcea, prin care se dorea înfiinţarea unui centru medical multifuncţional la Bălceşti. Iniţiativă lăudabilă, de altfel, dacă nu era făcută în bătaie de joc, doar din dorinţa liberalilor de a ieşi în evidenţă. Proiectul de hotărâre al consilierilor PNL a fost depus tardiv la CJ şi, pe lângă asta, mai era şi incomplet şi slab documentat.

Ca urmare, secretarul judeţului, Daniela Calianu, a explicat să proiectul de hotărâre nu poate fi luat în discuţie: „Proiectul de hotărâre care a fost propus de grupul de consilieri judeţeni PNL nu îndeplineşte condiţiile de fond şi formă pentru a fi supus dezbaterii şi aprobării în şedinţa Consiliului Judeţean. Şi mă refer strict la faptul că, aşa cum ştim cu toţii, art. 44 alin. 1, coroborat cu art. 98, prevăd că un proiect de hotărâre nu poate fi supus dezbaterii decât dacă este însoţit de raportul de specialitate al compartimentului de resort din cadrul Consiliului Judeţean, întocmit cu maxim 30 de zile înainte. Este vorba de faptul că proiectul de hotărâre a fost înaintat cu adresa 6956 din 23.05.2018, iar ordinea de zi a fost semnată şi aţi fost convocaţi în data de 24.05.2018. Este vorba de o singură zi în care nu se putea elabora un raport de specialitate pentru că era obligatoriu să luăm legătura cu managerul spitalului, întrucât, potrivit art. 188 alin. 1, lit. a şi d, din Legea 25, privind reforma în domeniul Sănătăţii, propunerea de organigramă şi ştat este atributul managerului spitalului. Mai mult decât atât, trebuiau analizate şi dispoziţiile hotărârii CJ nr. 17 din 15 februarie 2018 care prevăd plafoanele de cheltuieli pentru a se plăti posturile pe care trebuia să le înfiinţăm. Toate aceste elemente nu le poţi avea într-o singură zi”.

Preşedintele Rădulescu i-a umilit pe liberali

Şi preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a ţinut să facă anumite precizări, amintind printre altele că spitalul de la Bălceşti a fost desfiinţat de foştii PDL-işti, actuali liberali, care acum se bat cu pumnii în piept că vor servicii medicale la Bălceşti. De asemenea, Costi Rădulescu i-a umilit pe penelişti în momentul în care a dezvăluit că în proiectul de hotărâre depus de ei se regăseau multe puncte de suspensie, semn că habar nu au ce presupune înfiinţarea unui spital, iar acţiunea lor a fost pur electorală.

„Eu cred cu tărie în naivitatea mea că niciunul din sala asta nu vrea să facem rău judeţului Vâlcea sau ţării. Dar când vrei să faci un bine, poţi să îţi faci singur un rău că nu vii cu ce-ţi trebuie de acasă. Păi eu înţeleg că proiectul dvs. de hotărâre nu are raport de specialitate, nu are nicio anexăm, expunerea e incompletă. Ba mai mult, directorul spitalului, conform Legii 95, este cel care vine şi propune modificarea organigramei şi aşa mai departe. Nu vorbim de sustenabilitate financiară şi veniţi, fraţilor, cu un proiect cu puncte-puncte. Dragi colegi, vreau să vă informez respectuos că pe mine mă impresionează propunerea dvs. pentru că pedeliştii dvs. au fost cei care au desfiinţat Spitalul Bălceşti. Dar pesediştii mei erau, în frunte cu Ion Cîlea – Dumnezeu să-l ierte, în faţa spitalului şi protestau. PDL-ul, azi PNL, a închis Spitalul din Bălceşti” – a declarat Costi Rădulescu.

Comisie tehnică la Bălceşti

Mai departe, şeful CJ Vâlcea a explicat că procedurile pentru înfiinţarea unui centru medical multifuncţional la Bălceşti au fost deja pornite la iniţiativa sa. În cel mai scurt timp, o comisie de specialişti va analiza situaţia la faţa locului şi abia apoi se va lua o hotărâre în CJ.

„Vom face o propunere pentru ordinea de zi, dar o vom face aşa cum trebuie. Haideţi să vă spun ce am făcut. Spitalul acesta nu poate fi înfiinţat pe vorbe sau prin ceartă şi reclamaţii. Trebuie să vedem ce fel de unitate medicală poate fi înfiinţată acolo. De aceea, am solicitat managerului Spitalului Judeţean să facem o comisie tehnică (în care să avem reprezentanţi de la DSP, CAS, CJ Vâlcea), iar această comisie va veni cu un raport pe care vi-l voi prezenta şi ne va spune că în oraşul Bălceşti se poate înfiinţa ‹x› tip de unitate medicală, cu atâtea paturi, cu atâţia medici, cu atâtea asistente, cu aşa buget şi ne trebuie pentru asta şi o clădire pe care astăzi nu o avem. După ce această comisie va da o soluţie clară, atunci veni în Consiliul Judeţean şi aprobăm propunerea managerului. Până atunci apreciez iniţiativa dvs., dar, din păcate, azi nu vom putea vorbi despre ea. Data viitoare vom vorbi despre o hotărâre de CJ având la bază o evaluare tehnică şi economică a acestei comisii pe care eu am solicitat-o a se întruni şi a ne prezenta soluţii clare” – a conchis preşedintele Constantin Rădulescu.

Samoil Vîlcu: „Noi dorim, împreună şi dvs., să facem o treabă bună”

Replica liberalilor a venit din partea consilierului judeţean Samoil Vîlcu, acesta admiţând că desfiinţarea spitalului din Bălceşti a fost o eroare, însă susţinând că trebuie îndreptată, iar liberalii sunt dispuşi să colaboreze cu aleşii PSD în acest sens.

„Am lucrat la acest proiect de hotărâre şi voiam să venim în faţa Consiliului Judeţean să-l dezbatem. Nu mai dezgropăm morţii cine a fost în 2010, 2011, cine a desfiinţat sau nu spitalul. Aţi promis în toate campaniile electorale din 2012 şi până în 2018 că reînfiinţaţi Spitalul de la Bălceşti. De ce nu l-aţi reînfiinţat? Aţi avut Guvern PSD din 2012 şi nu aţi fost în stare. Şi veniţi astăzi şi spuneţi că nu aţi fost în stare să înfiinţaţi o minimă activitate medicale în oraşul Bălceşti. Noi dorim, împreună şi dvs., să facem o treabă bună. Vrem să rectificăm greşeala celor din 2011” – a declarat Samoil Vîlcu.

În final, liberalul Gheorghe Folea a felicitat iniţiativa preşedintelui CJ Vâlcea de a forma o comisie tehnică pentru a analiza situaţia de la Bălceşti.

Sursa video: VÂLCEA 1

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like