HANDBAL: Trofeul Carpaţi la Râmnicu Vâlcea

Trofeul Carpați are anul acesta, în premieră, o competiție rezervată junioarelor. Turneul Competiția se va desfășura în perioada 17-19 martie în Sala Sprturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, considerat unul dintre cele mai importante centre de handbal din țară.

Organizatorii acestui important eveniment sportiv sunt: Federația Română de Handbal, HCM Râmnicu Vâlcea și Primăria Râmnicu Vâlcea, iar la prima ediție a Trofeului Carpați pentru junioare participă, alături de echipa României, puternicele naționalele ale Norvegiei (fostă campioană europeană), Rusiei (triplă campioană europeană de junioare) și Poloniei.

Preşedintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, vrea să transforme Trofeul Carpaţi în cel mai puternic brand din sportul românesc la nivel internațional, iar, odată cu acest proiect, Vâlcea să reintre cât mai repede în rândul handbalului de elită.

Implicată în proiect este şi fosta glorie a Oltchim Râmnicu Vâlcea, Steluța Luca, cea care coordonează loturile de junioare și cadețe ale României, dar supervizează totodată și Centrele de Excelență de la Vâlcea și Brașov.

„Am vrut un turneu foarte puternic pentru Naționala de junioare și am gasit susținere de colegii din federație și de la comunitatea locală. La Vâlcea este o mare tradiție. Se știe foarte bine că până acum câțiva ani aici era capitala handbalului feminin. Vrem să readucem handbalul de altădată la Râmnicu Vâlcea. Această generație are potențial, am lucrat cu fetele la lotul de cadete și pot afirma că avem multe handbaliste inteligente, cu un joc creativ” – susţine Steluţa Luca.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like