ZVONOTECA – 10 octombrie 2016

  • Am primit pe adresa redacţiei următorul mesaj, iar eventualele comentarii din partea noastră sunt de prisos: „Copiii şi părinţii ajung batjocura ETA şi ai primăriei. Pentru a beneficia de gratuitate la transportul cu autobuzele ETA, copiii însoţiţi de părinţi îndură ploaia şi frigul stând la coadă 3-4 ore la ghişeul ETA din centrul oraşului unde li se fac poze prin geamul ghişeului pentru legitimaţie şi li se eliberează, într-un final, abonamentul cu care pot circula gratuit. Umilitor atât pentru copii, cât şi pentru părinţii lor modul în care se desfăşoară tot procesul”.
  • Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a ştiut pas cu pas ce s-a întâmplat miercuri la Liceul Economic, la concursul pentru directori şcolari. Nici nu este de mirare în condiţiile în care liberalii fac tot posibilul să politizeze din nou învăţământul vâlcean, iar acest lucru se întâmplă, din păcate, cu ajutorul unor „pipiţe” bine „aranjate” la Ministerul Educaţiei. O anumită doamnă de la Bucureşti, mai mult executant politic al PNL-ului, decât profesionistă, face şi desface pe acolo, simulând concursuri şi dând ordine cu conotaţii politice. În concluzie, revenind la Buican, acesta a avut de cine să fie foarte bine informat…
  • Dezvăluiri din culisele percheziţiilor la „clanul” Covercă. Cunoscutul om de afaceri Virgil Covercă – sponsor de seamă al PNL Vâlcea – a primit miercuri, 12 octombrie 2016, vizita procurorilor DIICOT şi a poliţiştilor de la Crimă Organizată. Acţiunea a fost una de amploare şi s-a desfăşurat în mai multe judeţe ale ţării, acolo unde Covercă şi-a întins „tentaculele”. Important de ştiut însă este că aproape întreaga familie a afaceristului vâlcean a intrat în atenţia anchetatorilor. Omul şi-a băgat în „rahat” până şi proprii copii, care acum sunt nevoiţi să dea cu subsemnatul în faţa procurorilor. Conform surselor noastre, miercuri au fost percheziţii la toţii copiii lui Covercă (şi se pare că are mai mulţi, iar toţi sunt implicaţi în afaceri şi au legături comerciale cu firma tatălui lor), locuinţele lor fiind luate la puricat. Procurorii au pus întrebări cu privire la posibila existenţă a unor conturi ale familiei în Elveţia, acolo unde se presupune că ar fi fost transferaţi o bună parte din banii obţinuţi prin comiterea de infracţiuni economice. De asemenea, a fost ridicat şi directorul firmei ForestCov, Nicolae Eriţoiu, şi dus la audieri, iar angajaţilor li s-au luat declaraţii, fiind întrebaţi despre plata salariilor, despre modalitatea cum şi-au primit banii şi cuantumul lor. Interesant este că şi foştii angajaţi ai societăţii lui Covercă au fost căutaţi de oamenii legii.
  • Alianţa dintre preşedintele PSD Vâlcea – Costi Rădulescu – şi primarul Mircia Gutău este din ce în ce mai evidentă. Liderul social-democrat i-a făcut pe plac lui Gutău şi a scăpat de Romeo Rădulescu, executându-l în urma unor alegeri care sfidează termenul de democraţie. Întreaga operaţiune a fost pusă la cale la Hotel Orizont din Călimăneşti – Căciulata, acolo unde, cu câteva seri înaintea alegerilor interne, Gutău şi Costi s-au întâlnit şi au stabilit lista PSD la parlamentare. Iar asta nu este tot! Luni dimineaţa, 10 octombrie 2016, Costi Rădulescu şi Mircia Gutău au fost văzuţi intrând în sediul PSD central de pe şoseaua Kiseleff din capitală, acolo unde probabil au oficializat alianţa electorală pentru alegerile parlamentare.

 

În curs de actualizare…

* Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului

loading...

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.