ZVONOTECA – 15 septembrie 2016

  • Nemulţumire mare printre doritorii de posturi din învăţământul din Vâlcea. În ultimele zile, numeroşi profesori care vor să se înscrie la concursul pentru posturile de director şi director adjunct s-au plâns că le este foarte greu să-şi întocmească dosarele. Cel mai dificil se pare că este de realizat CV-ul, acolo unde sunt extrem de multe puncte, iar unele sunt dificile de pus în practică. Stresul este cu atât mai mare pentru directorii în funcţie cu cât ei nu vor mai putea ocupa postul nici măcar interimar sau prin delegaţie dacă nu se prezintă la concurs şi nu-l câştigă. Această prevedere este specificată la articolul 24 din Metodologia de concurs.
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a început urmărirea penală pentru fals şi uz de fals într-un dosar în care este reclamat şi primarul comunei Păuşeşti – Măglaşi, Alexandru Dediu. Deocamdată, procurorii au dispus doar urmărirea penală inrem, dar surse din Primăria Păuşeşti – Măglaşi susţin că Dediu se teme! Este vorba de un dosar în care păgubiţii au semnalat un titlu de proprietate fals. În ,,hora” intră un fost prefect şi un jurist al Prefecturii. Vom reveni cu amănunte!
  • Înainte de şedinţa unde primarii şi preşedinţii de organizaţii locale ai PNL şi-au votat lista pentru alegerile parlamentare, consilierul judeţean Victor Stănculescu a încercat o ,,lovitură de imagine”. Câţiva oameni de-ai săi au împărţit, prin sală, calendare cu el şi cu Cristian Buican. Fotografia calendarului a fost distribuită şi pe facebook. Deşi s-a pozat cu liderul, Iuliana Moise l-a bătut bine pe Stănculescu la votul primarilor şi preşedinţilor de organizaţii. De unde se poate trage concluzia că figura lui Buican nu mai aduce voturi.
  • Conform unor surse social – democrate, PSD şi PER vor face un protocol de colaborare electorală, la Vâlcea, potrivit căruia, ,,ecologiştii” vor primi un loc eligibil. Se vorbeşte insistent despre locul doi, pentru ca Mircia Gutău, şeful de facto al PER Vâlcea, să nu aibă emoţii. Cel mai probabil, trimisul PER pe lista PSD va fi fostul comandant al IPJ Vâlcea, Eugen Neaţă, ocupând poziţia a doua pentru Camera Deputaţilor.
  • Există zvonuri în municipiul Râmnicu Vâlcea care atestă că primarul Mircia Gutău s-ar fi ales deja cu cinci plângeri penale de când a preluat mandatul. Nu se ştie dacă au fost începute cercetările în cauză, însă trei dintre plângeri ar fi fost făcute de angajaţii primăriei, în timp ce alte două sunt făcute de un om de afaceri. De altfel, se pare că subalternii lui Gutău nu-l mai înghit deloc, în condiţiile în care ei spun că edilul nu face altceva toată ziua decât să urle la ei, să le comande vrute şi nevrute şi să se ia la harţă cu fiecare în parte

Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.