ZVONOTECA – 19 mai 2017 – VÂLCEA

  • Enigmele Motelului Capela, scos la vânzare prin licitaţie publică, de un lichidator financiar din Vrancea, se înmulţesc. Există un reprezentat al SC Mecanexim care susţine că această societate este proprietara motelului, nicidecum SC Batroscom şi că licitaţia publică ar fi ilegală. O altă chestie interesantă: societatea de pază şi protecţie care ,,are grijă” acum de Motel Capela aparţine unei rude de parlamentar vâlcean, de stânga.
  • Soţia unui poliţist de la IPJ Vâlcea, promovat în urmă cu câteva luni pe motive neînţelese, este o înflăcărată susţinătoare a unui partid politic. Femeia şi-a făcut publică simpatia pentru culoarea roşie a unei formaţiuni politice, ea distribuind fără jenă pe Facebook postări ale membrilor acestui partid. Interesant este că tocmai acest partid îl vrea schimbat cât mai repede din funcţie pe unul dintre cei care l-au promovat pe soţul ei în funcţie. Încurcate sunt căile Domnului…
  • Judecătoarea Adeluţa Mateescu va fi preşedintele Biroului Electoral Local la alegerile anticipat pentru Primăria Bujoreni, din 11 iunie. Nu este prima dată când doamna Mateescu ia contact cu mass – media. În urmă cu aproximativ doi ani, aceasta a fost victima unor scene prosteşti şi barbare. Soţul domniei sale, preotul Gheorghe Mateescu, consilier juridic al Arhiepiscopiei Râmnicului, a fost numit paroh la Goranu. Pentru că nişte minţi ,,înfierbântate” au crezut că pot modifica, prin forţă, decizia ÎPS Varsanufie, l-au bruscat pe preot şi pe mult mai descurcăreaţa sa consoarta. A ieşit un circ ieftin, nedemn de popii care au pus la cale ,,puciul”. Totuşi, s-a dovedit ca Mateescu este total lipsit de tact şi a fost schimbat din funcţia de paroh.
  • Fostul primar al comunei Bujoreni, Alexandru Roşu, are probleme penale grave, dar omul tot nu vrea să se potolească. În condiţiile în care este trimis în judecată în două dosare mari de corupţie şi este pus sub control judiciar, Roşu îşi bagă coada în precampania electorală din comuna Bujoreni. Fostul edil, care a lăsat primăria într-o situaţie extrem de dificilă, s-a aliat cu alţi indivizi cercetaţi penal şi vor să facă anticampanie unui anumit candidat. Ei au şi cui să se adreseze, pentru că, din păcate, în timp s-a dovedit că în comuna Bujoreni sunt destul de multe persoane care nu au creierul la purtător şi nenorocirea face ca aceştia să iasă în masă la vot. Sperăm ca la aceste alegeri parţiale să iasă la urne, masiv, şi locuitorii care vor binele localităţii aflată la un pas de municipiul Râmnicu Vâlcea.
  • Poliţia Locală Râmnicu Vâlcea este din ce în ce mai puţin prezentă printre cetăţeni. Deşi conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea a făcut tot posibilul pentru a înfiinţa noi posturi în zone „fierbinţi” ale oraşului, cu toate acestea poliţiştii locali sunt atât de prost organizaţi, încât oamenii nu îi găsesc aproape niciodată atunci când au nevoie. Dăm două exemple: la postul de poliţie locală în zona Nord sunt cetăţeni care ne-au spus că nu au reuşit să dea de poliţiştii local atunci când i-au căutat, iar la în Piaţa Centrală poliţiştii locali lipsesc cu orele din zonă, lor dându-li-se mai multe atribuţii şi străzi pe care să vegheze. În concluzie, problema este la organizare şi la conducere.
  • Procurorii DNA au dat iama în drumari. Mai bine mai târziu, decât niciodată… ar zice unii. Noi spunem că era cazul şi că sperăm să vedem că şi în domeniul acesta se face curăţenie generală. Şi Vâlcea e pe lista procurorilor anticorupţie şi chiar dacă şefa Secţiei Drumuri Naţional (SDN) Vâlcea spune că nu a fost chemată la audieri, sunt voci care afirmă că Lăcrămioara State urmează să fie audiată. Şi pentru că tot ne-a atras atenţia zilele acestea, nu ne putem abţine că nu facem publică o bârfă de culoare în ceea ce o priveşte pe şefa de la SDN Vâlcea. Culoarea este galbenă şi vine de la eşarfa purtată de şeful unei formaţiuni politice judeţene care a recomandat-o şi a dus-o de mână la Cioloş pentru a o înscăuna. Acum însă, Lăcrămioara State e posibil să nu se mai bucure de sprijin politic. Adevărul e că la cât de jalnice sunt drumurile naţionale din Vâlcea, se impune o schimbare.
  • Sindicaliştii din învăţământul vâlcean le cer dascălilor să refuze de acum încolo cadourile oferite de elevi. În urmă cu câteva zile, Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar (SPIP) Vâlcea a postat pe Facebook o atenţionare către toate cadrele didactice din Vâlcea. Iată mesajul inedit al sindicaliştilor de la SPIP Vâlcea: „ATENTIE! În aceasta dimineaţă, venind spre servici, cei de la EUROPA FM, au lansat o dezbatere despre cadourile pe care le primesc învăţătoarele/diriginţii de la elevi. Au sunat telefoane, iar opinia intervenienţilor ne-a fost potrivnică. S-au făcut calcule de tipul: număr elevi x suma data =….. În consecinţă, încercaţi să evitaţi astfel de situaţii pentru că nu ne sunt favorabile”.
  • Primarul oraşului Băile Govora, Mihai Mateescu, va conduce o delegaţie a primăriei pe care o conduce în China. Vizita va avea loc, cel mai probabil, în luna iunie, după ce partea chineză a solicitat în mod expres celor din Govora o întrevedere în China. Mateescu speră ca această vizită în marea ţară a Asiei să rezolve definitiv problema investiţiei chineze la Băile Govora.

 

* Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.