ZVONOTECA – 8 NOIEMBRIE 2016

  • Mircia Gutău reclamat la DGA de angajaţii de la Pieţe Prest. Edilul pare să fie bombardat din toate părţile, dar mai ales din interior. Nu se ştie mai exact cu ce îi deranjează pe angajaţii Primăriei Râmnicu Vâlcea, însă circulă zvonul că mulţi au pata pusă pe el. Cert este până acum că angajaţii de la birouri din cadrul Pieţe Prest au făcut o sesizare la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Vâlcea, ei reclamând un abuz în serviciu al primarului Mircia Gutău. Mai exact, oamenii spun că edilul i-a obligat să iasă la mătură în stradă, deşi fişa postului lor nu prevede acest lucru. Astfel, angajaţii au fost chemaţi la declaraţii la DGA în urmă cu aproximativ o săptămână, iar toţi au confirmat că la ordinul primarului Gutău au strâns gunoaie printre blocuri în cartierul Ostroveni, din Râmnicu Vâlcea. Cauza este în stare incipientă şi încă nu se ştie dacă ofiţerii DGA vor formula acuzaţii pe numele edilului municipiului.
  • Poliţia din Râmnicu Vâlcea se va implica în campanie electorală? Nu ştim acest lucru, ştim doar că există suspiciuni cu privire la faptul că anumiţi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea îi vor da o mână de ajutor unui anume candidat. Şi ca să nu o mai dăm cotită, spunem lucrurilor pe nume. Este arhicunoscută relaţia strânsă de prietenie (a se citi „cârdăşie”) dintre şeful Poliţiei Municipale, Ion Matei, şi candidatul PSD de pe locul patru la Camera Deputaţilor, Eugen Neaţă – cel care a fost inspector şef al Poliţiei Vâlcea şi care s-a pensionat de curând. Ei bine, există voci din cadrul IPJ Vâlcea şi nu numai care susţin cu tărie că Matei va da tare din coate pentru Neaţă. Cum va da, dacă va da din coate… nu ştim! Ştim însă că noul şef al IPJ Vâlcea, comisarul Bogdan Berechet, trebuie să fie cu ochii în patru şi să ia măsuri suplimentare în municipiu în această campanie electorală.
  • Şi că tot suntem la capitolul „Neaţă”, cel care la ora actuală este consilierul primarului Mircia Gutău şi candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor, trebuie să spunem că el a fost hulit săptămâna trecută de mulţi dintre râmniceni. Asta pentru că, se pare, şeful de la Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale, Nicolae Sâia, i-ar fi aruncat în cârcă ui Eugen Neaţă aşa-zisa descindere de la terasa Avenue, acolo unde clienţii au fost legitimaţi şi împiedicaţi să mai pună ţigara în gură, sub ameninţarea unor amenzi din partea Poliţiei Locale Râmnicu Vâlcea.
  • Fostul director al Exploatării Miniere Vâlcea, Marius Tănasie a ajuns director la Exploatarea Minieră Slănic Prahova. Numirea a avut loc în luna august a acestui an, prin detaşare, pe perioadă determinată. Tănasie a fost schimbat din funcţia de director al Exploatării Miniere Vâlcea în august 2015 cu Traian Cionică, după ce a condus unitatea din 1997 (cu pauză de doi ani, 2001 – 2003). Dacă îşi va păstra metehnele de la Vâlcea, în mai puţin de jumătate de an, vom auzi de Tănasie, prin presa prahoveană.
  • Marele ,,erudit” şi ,,om de carte”, preotul Nicolae State Burluşi a deprins apucături de mahalagiu. Altfel nu se explică seria de invective groaznice pe care ni le atribuie prin mail – uri, comentarii pe site şi mesaje pe telefonul mobil. Limbajul nu face cinste unui preot, oricât de nedreptăţit s-ar considera. I-am publica mesajele, dar invectivele la care se dedă nu pot fi relevate opiniei publice din cauze evidente.
  • Ofensiva publică împotriva vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Adrian Buşu, a ajuns să fie susţinută şi de Vladimir Tismăneanu. Tezele acestuia din urmă, potrivit cărora Buşu a adus ,,elogii unui criminal” (cu referire la general colonel Iulian Vlad, ultimul comandant al Securităţii), sunt aiuritoare. În scurt timp vom publica părerea unui important personaj american, ofiţer CIA şi istoric specializat în Europa de est despre Vladimir Tismăneanu. Ca dovadă a faptului că Buşu a avut dreptate.

* Informaţiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau pamfletului.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.