Hotelul Ramada din Râmnicu Vâlcea angajează un instalator şi un electrician. Salariul este atractiv! Cei interesați sunt rugați să sune la nunărul de telefon
Day: aprilie 4, 2019
FOTO. Trafic blocat pe Valea Oltului. Incendiul s-a apropiat de carosabil
Traficul a fost blocat pe DN 7 – Valea Oltului, pe un sensul Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 205, pe raza orașului Brezoi.
FOTO. Persoană decedată descoperită plutind pe râul Olt, la Prundeni
UPDATE. Este vorba de o femeie în vârstă de 82 ani, care a fost dată dispărută în urmă cu aproximativ 2 saptămâni, de la
RÂMNICU VÂLCEA. Din ce în ce mai multe amenzi pentru cei care aruncă mizeria pe jos (foto)
Din păcate, unii râmniceni nu au înțeles nici până acum că păstrarea curățeniei în oraș ține de bunul – simț al fiecăruia. În ciuda
Un tânăr din Vâlcea a închiriat locuințe în Sibiu, iar apoi le-a jefuit
Unui tânăr de 19 ani, din județul Vâlcea, i-a venit ideea năstrușnică să fure din locuințe fără a fi deranjat. Astfel că, el a
Inaugurarea Ramada, un regal al business – ului vâlcean
Cel mai nou şi mai luxos hotel din judeţul Vâlcea a avut parte de o inaugurare de gală. Miercuri, 3 aprilie 2019, a fost
Peste 600 de voluntari vor ecologiza Râmnicul în acest week-end
Cea mai amplă acțiune de ecologizare a municipiului Râmnicu Vâlcea va avea loc în acest week-end, începând de sâmbătă dimineața, 6 aprilie 2019. Inițiativa