UPDATE. Cele trei victime din accidentul de la Șirineasa au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vâlcea. Este vorba
Day: aprilie 24, 2019
Inițiativa propusă de deputatul Eugen Neață la solicitarea primarilor, votată în plenul Camerei Deputaților!
“Astăzi, 24 aprilie 2019, a fost votat în plenul Camerei Deputaților (cameră decizională), Codul Penal. Acesta a fost adoptat cu 180 de voturi. Tot
Hybrid Mill, sistemul de vârf al ,,energiei verzi”. Un afacerist indian continuă, în România, lupta cu poluarea
Când poţi transforma razele soarelui şi adierea vântului în energie, te poţi considera norocos. Totul este să alegi corect instalaţia care să le îmbine
FOTO. ACCIDENT pe strada Straubing, din Râmnicu Vâlcea. Două victime!
Două autoturisme au intrat în coliziune pe strada Straubing, din Râmnicu Vâlcea. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, iar autoritățile anunță două victime,
FOTO. ACCIDENT pe b-dul Dem Rădulescu. Mașină răsturnată!
Accident grav pe bulevardul Dem Rădulescu, din Râmnicu Vâlcea, chiar în zona Luxury. Din primele informații, două autoturisme au fost implicate, una dintre mașini
LA APAVIL, APA VĂZUTĂ „ALTEFL”
După vizitele profesorilor la Stația de Epurare Ape Uzate a Apavil SA, acum a venit rândul elevilor să afle informații atât despre drumul apei de la sursă la consumator, cât și despre