Stațiunea Băile Govora se zbate într-o mediocritate administrativă și turistică ,,propice” anilor 90. Administrația condusă de Mihai Mateescu este blocată în timpul imemorial al
I
Despre politicieni toxici și majorități insalubre. Râmnicu Vâlcea, în criza gunoiului
Ambiția și politicianismul au aruncat Râmnicu Vâlcea într-o criză sanitară care, deocamdată, este la început. De câteva zile, Romprest Energy, operatorul de salubrizare care
UPDATE/VIDEO. Șofer din Vâlcea, amendat și cu dosar penal după ce a condus cu bebelușul în brațe pe Valea Oltului
UPDATE: Polițiștii s-au sesizat din oficiu, întocmind și un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, în care se efectuează cercetări
FOTO/VIDEO: PERCHEZIȚII la VÂLCEA. Una din cele mai ample rețele de distribuție de droguri, anihilată
Vâlcea este din nou în centrul atenție într-un dosar de trafic de droguri. Este vorba despre una din cele mai ample rețele de distribuție
ȘOC în presa locală: se închide Radio Vâlcea 1?! Salariații confirmă, patronatul infirmă
Prima zi a Paștilor a adus o știre foarte tristă pentru mass – media vâlceană. Radio Vâlcea 1, atât cât mai era și așa
GAZETA VÂLCEANĂ vă doreşte un PAŞTE FERICIT!
Redacţia Gazeta Vâlceană vă doreşte un Paşte fericit! Învierea Domnului să vă aducă lumină, iubire, linişte sufletească, speranţă şi încredere!
Bărbat reținut pentru cinci infracțiuni grave. Cum erau înșelați pensionarii din Râmnicu Vâlcea…
Un bărbat în vârstă 45 de ani este cercetat de procurorii din Vâlcea pentru săvârșirea a nu mai puțin de 5 infracțiuni grave. Omul
Bulacu jr, condamnat în primă instanță pentru că a condus beat
Consilierul local liberal Cezar Bulacu a fost condamnat la opt luni de închisoare, dar instanța a decis să amâne aplicarea pedepsei. Hotărârea aparține Judecătoriei
Buican, în prima linie a ,,puciului” anti – Cîțu
Printre cei 30 de președinți de filiale județene dispuse să-l dea pe Florin Cîțu jos de la șefia PNL se numără și vâlceanul Cristian
Polițist din Vâlcea, încătușat pentru luare de mită! A luat șpagă peste 15.000 de euro
UPDATE: Polițistul vâlcean Mihai Dandea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Fără nicio jenă și-a trădat colegii și îi privea zilnic în