FOTO: ACCIDENT MORTAL în VÂLCEA. Impact între un camion cu lemne și un autoturism

UPDATE 2: Victimele sunt tată și fiu, în vârstă de 63 de ani, respectiv 25 de ani, ambii din Târgu Jiu. Bărbatul de 63 de ani a decedat, iar fiul său – care a fost și șoferul autoturismului – a fost transportat la Spitalul Județean Vâlcea și se află în stare gravă.

UPDATE: Poliția Vâlcea, în urma cercetărilor de la fața locului, a dezvăluit că accidentul s-ar fi produs după ce autoturismul a derapat datorită condițiilor carosabilului (strat de zăpadă depus pe carosabil), intrând în coliziune cu un camion încărcat cu lemne. 

O persoană a murit și una este rănită grav în urma unui accident rutier cumplit ce a avut loc pe DN 67, pe raza comunei Bunești, județul Vâlcea. Din primele informații, se pare că este vorba despre o coliziune între un camion încărcat cu lemne și un autoturism.

Cele două victime au rămas prinse între fiarele mașinii, iar pompierii de la Descarcerare încearcă scoaterea lor. Așa cum spuneam, una din victime a murit, iar cea de-a doua este resuscitată la fața locului.

Traficul este blocat între Râmnicu Vâlcea și Horezu.

Vom reveni cu amănunte!

Sursa video: Facebook

Foto: ISU Valcea

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like