PREFECTURA VÂLCEA: DREPT LA REPLICĂ

DREPT LA REPLICĂ

Către: publicația „Gazeta Vâlceană”

În atenția: doamnei Claudia Stanciu, redactor șef

Ca urmare a apariției joi, 1 octombrie 2020, pe pagina online a publicației „Gazeta Vâlceană”, a articolului „Prefectura Vâlcea a ascuns ADEVĂRUL până după alegeri? «Situația este una alarmantă!»”, în care se sugerează că instituția ar fi ținut secrete anumite date despre situația reală a infectărilor cu COVID-19 de la nivelul județului Vâlcea pentru a nu influența scorul partidului de guvernământ la alegerile locale, în virtutea dreptului la replică, vă rog să publicați următorul material:

Remarc cu mâhnire că publicația dumneavoastră a publicat în mod vădit tendențios acest articol, care îndeamnă cetățenii la neîncredere în instituțiile publice și lansează ipoteze neadevărate care induc panică și instigă la ură. 

Mă îndoiesc că autorul articolului nu a avut acces la informațiile oficiale, cunoscut fiind faptul că pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului –Județul Vâlcea au fost publicate aproape zilnic informărireferitoare la situația în care ne aflăm, iar Guvernul României trimite în fiecare zi un buletin de presă cu evoluția epidemiologică atât la nivel de țară, cât și pe județe. În plus, Institutul Național de Sănătate Publică realizează rapoarte săptămânale ale evoluției îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, în care se regăsesc statistici pe categorii de vârstă și sex, gradul de testare etc. 

Față de materialul publicat joi, 1 octombrie 2020,fac următoarele precizări: 

Restricțiile pentru cele 19 localități din județul Vâlcea, în care a fost înregistrată o rată de incidență mai mare de 1,5/1000 de locuitori, au fost dispuse în urma raportării situației epidemiologice din fiecare județ, pe care o realizează săptămânal Institutul Național de Sănătate Publică. Ultima raportare a Institutului Național de Sănătate Publică privind rata de incidentă din țară a fost publicată luni, 28.09.2020, județul Vâlcea având o incidență cumulată pe ultimele două săptămâni de peste 1,5/1000 de locuitori, situație care, potrivit prevederilor  H.G. nr. 729/2020 prin care s-a permis redeschiderea restaurantelor și cafenelelor la interior, a cinematografelor, instituțiilor de spectacole, concertelor și a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc doar în cazul județelor cu o incidență mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, impunea adoptarea unei hotărâri în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) pentru clarificarea funcționării acestor activități.

Fac precizarea că, până la începutul acestei săptămâni, județul Vâlcea nu a avut rate de incidență cumulate la 14 zile mai mari de 1,5/1000 de locuitori.

Consider că hotărârea CJSU a fost adoptată la momentul necesar și într-un context epidemiologiccare nu are nicio legătură cu sfera politică. Să spui că am așteptat încheierea alegerilor ca să impunem restricții e ca și cum ai spune că toamna a așteptat încheierea alegerilor ca să vină. 

Sebastian Fârtat

Prefectul județului Vâlcea

You May Also Like