17 iunie 2024

Cea mai importantă sărbătoare a locuitorilor din Tomșani, organizată impecabil de administrația locală

Comuna Tomșani a fost, weekend-ul trecut, în sărbătoare. Cea mai importantă sărbătoare locală, „Fagurele de aur”, și-a consumat, pe 15 și 16 iunie 2024, ediția cu numărul 52. Primăria și Consiliul Local Tomșani și-a dat „mâinile” pentru organizarea, în condiții foarte bune, a unei noi ediții din cadrul evenimentului care, an de an, aduce laolaltă locuitorii de zi cu zi ai comunei, dar și pe cei care, din diferite motive, trăiesc în alte locuri, dar, în sufletele lor rămân tomșăneni. Evenimentul reprezintă și un bun prilej pentru apicultorii din localitate (și nu numai pentru ei) de a-și valorifica produsele specifice ocupației lor, Tomșaniul devenind un loc foarte căutat de către cei care doresc să achiziționeze produse apicole de calitate bună.

Primarul Nicolae Andrei, alături de invitați de pe plan local și județean, a fost cel care a deschis în mod oficial evenimentul. Cum se cunoaște, la alegerile locale din 9 iunie 2024, edilul liberal a primit votul de încredere al locuitorilor din Tomșani pentru un nou mandat de edil-șef al frumoasei comune situată în mijlocul județului nostru. Pe lângă numeroșii locuitori din Tomșani și din localitățile riverane care au participat la „Fagurele” din acest an, la sărbătoarea locală au fost prezenți mai mulți invitați cunoscuți la nivel județean. Ne referim la deputații Cristian Buican (președinte PNL Vâlcea) și Laurențiu Cazan, dar și la Aurel Simion – secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și la Ilie Fârtat – fost primar al orașului Horezu. Desigur, invitației primarului Andrei Nicolae au răspuns și alte oficialități din politică și administrație, consilieri locali, oameni de cultură, artiști, sportivi, oameni din presă.

Cum am spus și mai sus, sărbătoarea tomșănenilor s-a desfășurat în condiții foarte bune, chiar dacă vara a început să își intre tot mai serios în drepturi și să aducă inclusiv temperaturi ridicate și caniculă. La final, primarul comunei, Andrei Nicolae, a mulțumit tuturor celor care au participat la „Fagurele” din acest an, sărbătoarea dovedindu-se și de această una dulce: miere, fagure, propolis, turtă dulce, halviță fiind printre cele mai căutate produse. Sigur, cum ușor vă puteți imagina, nu au lipsit nici mititeii, ceafa de porc la grătar, muștarul, băuturile răcoritoare și, evident, berea!

You May Also Like