FOTO: Despre drum expres, autostradă, drumuri naționale și sensuri giratorii, la Ministerul Transporturilor!

Marți, 19 martie 2024, în cadrul unei întâlniri care s-a desfășurat în București, la Ministerul Transporturilor, Constantin Rădulescu – președintele Consiliului Județean Vâlcea a discutat cu Sorin Grindeanu – ministrul Transporturilor despre mai multe subiecte foarte importante pentru infrastructura din județul Vâlcea. Au fost puse pe tapet subiecte precum stadiul dezvoltării autostrăzii Sibiu-Pitești, solicitarea CJ Vâlcea cu privire la realizarea unor noduri de circulație în zonele Perișani și Câineni, dar și al „șaselea” segment al autostrăzii, adică drumul de legătură cu Râmnicu Vâlcea.

„Mi-am dorit și am obținut o întâlnire de lucru cu domnul ministru Sorin Grindeanu, întâlnire în urma căreia să oferim informații privind stadiul la zi al proiectelor desfășurate de Ministerul Transporturilor, în județul nostru. Sunt lucruri bune pe care le face ministerul în Vâlcea, dar și lucruri la care împreună trebuie să lucrăm, pentru că nici autostrada și nici drumurile naționale nu trec pe deasupra județului. I-am solicitat domnului ministru predarea rapidă a porțiunii din DN 65C, de la Popești, în vederea amenajării unui sens giratoriu, la intersecția cu DJ 677F. Așa cum am procedat și la Mihăești, vom realiza această investiție cu bani de la Consiliul Județean Vâlcea”, a declarat Constantin Rădulescu.

Un alt subiect abordat a fost stadiul lucrărilor la varianta ocolitoare a Râmnicului, remedierea calamităților produse pe Drumul Național 7CC (Centura Călimănești), dar și alte lucrări care ar trebui realizate pe drumurile naționale din Vâlcea.

„În finalul întâlnirii, l-am informat pe domnul ministru și despre intenția noastră de a amenaja, în parteneriat cu Primăria Budești, a unui aerodrom în această localitate. Am primit asigurări că acest proiect va fi susținut de minister și vor fi soluționate, cu celeritate, toate solicitările noastre cu privire la avize și alte proceduri legale. A fost o întâlnire de lucru aplicată și constructivă. Îi mulțumesc domnului ministru Sorin Grindeanu pentru disponibilitatea de a ne primi și de a ne răspunde, punctual, la toate întrebările noastre”, a mai punctat președintele Consiliului Județean Vâlcea.

You May Also Like