FOTO. O școală ca afară! Budești, o comună care a demonstrat că se poate!

Școala gimnazială Budești a trecut printr-un amplu proces de modernizare și extindere, iar, la începutul acestui an, elevii din comună au început cursurile în condiții excelente. Unitatea de învăţământ a fost dotată cu mobilier nou, table interactive cu sistem de proiecţie ultramodern, unde orele pot fi transmise în direct pe internet, pentru ca elevii care nu pot ajunge la cursuri din motive medicale să poată asista la ele. Un singur lucru mai rămăsese de făcut acolo și anume amenajarea spațiului exterior. Primarul Ion Vlădulescu s-a apucat imediat de treabă, iar zilele trecute a anunțat că proiectul a fost finalizat în totalitate. Curtea școlii arată acum impecabil, elevii putându-se bucura acum de spații de recreere, de spații verzi și de un mediu curat.

“La școala gimnazială Budești a fost finalizat obiectivul de investiții <Lucrări de amenajare exterioară, acces școală gimnazială Budești, județul Vâlcea>. Beneficiarii acestei investiții sunt cadrele didactice și elevii arondați acestei unități de învățământ. Spațiul exterior a fost amenjat prin plantarea de arbuști, pomi ornamentali și gazon. Iluminatul curții interioare a fost realizat prin montarea unui nou sistem cu lămpi led. Aceste lucrări contribuie la ridicarea calității vieții, oferind un mediu de viață mai plăcut si sănătos” – spune primarul comunei Budești, Ion Vlădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like