Modernizarea infrastructurii rutiere, o prioritate la Prundeni

Vocea cetățeanului este cea care contează în comuna Prundeni. Actuala administrație publică locală pune oamenii pe primul loc, localnicii având un cuvânt de spus în dezvoltarea comunei.

În această perioadă, la Prundeni se pune accent foarte mult pe modernizarea infrastructurii rutiere. Deja se asfaltează pe mai multe străzi din comună, iar recent Primăria Prundeni a obținut fonduri de la Guvern pentru asfaltarea a încă 12 drumuri de interes local. Prin PNI, Prundeni a primit suma de 2,92 milioane lei, ce vor fi investiți în infrastructură.

Un alt proiect important, tot în zona de infrastructură, pe care primarul Cristina Munteanu îl are în plan este realizarea de piste de bicicliști pe marginea drumului național (DN 64).

“Intenția noastră este de a da cetăţenilor posibilitatea de a-şi aduce contribuţia la creşterea gradului de bunăstare în comună. Nu ne deranjează dacă oamenii vor lua atitudine sau au un cuvânt de spus. Eu cred ca numai acţionând împreună cu toate sectoarele comunităţii putem crea un viitor durabil al comunei Prundeni. Avem multe proiecte pe care, ușor – ușor, le vom implementa în comună, iar Prundeniul se va dezvolta frumos” – a declarat primarul comunei Prundeni, Cristina Munteanu.

Sursă foto: VTV

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like