Pas decisiv pentru Pădurea Parc de la Călimănești. Constantinescu a semnat contractul

După mega – lovitura dată cu noile sonde ce se vor construi la Seaca și Căciulata, primarul orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, mai lansează un ditamai proiectul. Este vorba despre Pădurea Parc din spatele Pavilionului Central, mai exact 20 de hectare ce au fost acum doi ani scoase din domeniul forestier și date administrației locale. În tot acest timp, opoziția (PSD Călimănești) se chinuie să explice cum ,,primarul Constantinescu nu a făcut nimic”. Iată doar o parte din ,,nimicul” făcut în stațiunea de la poalele Coziei. În septembrie 2023, a fost semnat contractual pentru proiectarea Pădurii Parc. După proiectare, se va trece la realizarea efectivă a proiectului. Conform celui mai pesimist calendar, Pădurea Parc va fi gata la finaului anului 2025.

Ce prevede proiectul

Pe cele 20 de hectare primăria va realiza trasee amenajate pentru folosință pietonilor și a bicicliștilor. Aceste trasee vor fi realizate din pământ stabilizat și pietriș și vor avea pe parcursul lor platforme de odihnă de unde va putea fi admirat complexul orașul-staţiune. Traseele vor fi iluminate pe parcursul nopții și mobilate cu bănci, panouri de informare-direcționare și coșuri de gunoi. Totodată se are în vedere realizarea unui traseu competitional pentru probe ciclistice de downhill care va fi marcat special pentru evenimente sportive. Acest traseu se va amenaja în așa fel încât să nu intersecteze circulațiile pietonale și ciclistice pentru amatori, urmând a fi utilizat numai cu ocazia organizării de competiții. Realizarea pe zona de coamă sau de terase – belvedere în consolă, pentru admirarea panoramei staţiunii și posibilitatea unui turn-belvedere care să permită o panorama largă – inclusiv în lungul Oltului, spre Vârful Cozia, etc. Amenajarea unor platforme pentru picnic și a unor zone pentru joacă în poienile de pe platoul de sub coama dealului; amplasarea unei dotări publice-restaurant/belvedere într-o zonă apropiată vârfului; realizarea de plantații care să marcheze și să întărească identitatea traseelor propuse; amenajarea unei zone de tip adventure park.

Justificarea lui Constantinescu: o stațiune cu spații verzi

Pentru ca oferta turistică să fie completă, la Călimănești nu este nevoie doar de unități de cazare/alimentație, piscine și ștranduri. Activitățile în aer liber, mai cu seamă în spațiile verzi, fac mai atractivă stațiunea.
,,Am primit fonduri și pentru proiectarea acestei investiții, deja am scos la licitație și a câștigat și o firmă. Am semnat contractul pentru proiectarea acestui obiectiv. Proiectul este în valoare de trei milioane de euro, parcul urmând a se realiza pe 20 de hectare de teren. Execuția lucrării nu va începe mai devreme de sfârșitul anului viitor, pentru că mai sunt și alte proceduri. Fonduri sunt pentru că s-a deschis axa respectivă și cam într-o lună vom depune dosarul pentru finanțare. Este foarte clar că suntem o stațiune balneară și vrem ca în acest sens să dezvoltăm localitatea noastră. Suntem obligați să creăm aceste condiții de recreere, pe lângă posibilitatea de tratament care există în stațiunea noastră. Oamenii vor să folosească și aceste relaxări în natură. Știți că avem deja o alee balneară sau, cum îi spuneam noi, drum de cură de aproximativ doi kilometri lungime, care este foarte apreciată de turiști tocmai pentru faptul că le dă posibilitatea să se plimbe liberi în natură, să se relaxeze și să se simtă bine în timpul liber. Sunt convins că prin extinderea zonelor verzi pe care le avem în Călimănești – știți bine că s-au modernizat cele două parcuri balneare (Hotel Central, Parcul Izvoare), avem și aleea de promenadă între hoteluri și Izvorul 1 și 2. Ne face plăcere să amintim și de Parcul Poiana Căliman care duce în toate colțurile țării legenda acestei localități. Și atunci am creat un mic părculeț la Casa de Cultură, dar și la Centul Multifuncțional. În jurul acestor obiective publice am creat câte un mic spațiu verde. Școala din Jiblea nouă, în jurul ei s-a creat un parc atât pentru elevi, cât și pentru locuitorii acestei localități. Cu toate acestea, îmi doream să mărim aceste spații și de aceea am accesat și am primit cele 20 de hectare de pădure pe care le vom transforma într-un parc” a declarat edilul – șef.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like