Primarul Râmnicului: „Să nu mai spună cârcotașii că Gutău urmărește să-și facă blocuri acolo”

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a confirmat public faptul că municipalitatea urmează să intre în posesia celor 25 de hectare de la Unitatea Militară Vlădești, iar Universitatea din Pitești să ocupe spațiul de la Liceul Oltchim. De altfel, edilul a profitat de ocazie și le-a răspuns celor care afirmă că urmărește să obțină acel teren pentru interesele sale personale și că ar intenționa să-și construiască acolo blocuri. Gutău neagă aceste acuzații și spune că terenul de la Unitatea Militară Vlădești nu va fi înstrăinat, va aparține doar primăriei, iar acolo se vor construi parcuri, terenuri de sport sau locuințe sociale.

“Vom avea cele 25 de hectare (de la Unitatea Militară Vlădești – n.r.) și vom face dezbatere publică și vom vedea efectiv ce vom face în acea zonă. Niciun metru pătrat din acel teren nu va fi înstrăinat, ca să tăiem răul de la rădăcină și să nu mai spună cârcotașii că Gutău urmărește să-și facă blocuri acolo. Sunt niște bălării spuse la colțul străzii de oameni care habar nu au și care nu au pus o cărămidă în viața lor (…) Nu-mi doresc ca vreun metru de teren să fie înstrăinat și vă asigur că atâta timp cât sunt eu primar nu se va înstrăina niciun metru de teren. Era o axă pe fonduri europene, care acum s-a închis, pentru reabilitarea zonelor părăsite. Această zonă se încadra perfect pe această axă și puteam lua 10 milioane de euro dacă eram proprietari pe spațiu. Acolo se poate face un parc, se pot face terenuri de sport sau, dacă vor fi axe pentru construcția de locuințe, vom face locuințe. Bineînțeles că vom combina cu un parc, cu un teren de sport. Asta nu înseamnă că sunt blocurile lui Gutău” –  a declarat primarul Mircia Gutău.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like