Proiecte importante pe ordinea de zi a CL Șirineasa

În ultima zi a lunii ianuarie 2024, la primarul comunei Șirineasa, Ion Bebe Streinu, a convocat ședința ordinară a Consiliului Local, ocazie cu care s-au introdus pe ordinea de zi proiecte îndrăznețe. Edilul șef nu se dezminte, el acționând ferm în luarea unor decizii ce privesc viitorul comunității din Șirineasa. Iată proiectele propuse spre dezbatere pe ordinea de zi:
– aprobarea proceselor-verbale al ședințelor anterioare (ordinară și extraordinară)
– proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare din județul Vâlcea; – inițiator primar prin compartimentul administrativ;
– proiect de hotărâre privind neasumarea responsabilității U.A.T. Comuna Șirineasa, județul Vâlcea, cu privire la organizarea și derularea procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziția produselor și pentru derularea măsurilor educative aferente Programului pentru școli al României, pentru perioada 01 septembrie 2024 – 31 iulie 2029 pentru unitățile de învățământ de pe raza comunei Șirineasa, județul Vâlcea; – inițiator primar
prin compartimentul achiziții publice, urbanism și resurse umane;
– proiect de hotărâre privind majorarea prin indexare cu rata inflației de 13,8% a taxei speciale de salubrizare, în anul 2024, pentru persoanele fizice și juridice din comuna
Șirineasa, județul Vâlcea; – inițiator primar prin compartimentul impozite și taxe locale;
– proiect de hotărâre privind stadiul de completare al registrului agricol; – inițiator primar prin compartimentul registrul agricol;
-proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului General, reactualizat, referitor la obiectivul, ,,Extindere, reabilitare și dotare Cămin Cultural, Comuna Șirineasa,
județul Vâlcea; – inițiator primar prin compartimentul contabilitate;
– proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședințe ale Consiliului Local Șirineasa, județul Vâlcea, pe o perioadă de 3 luni;
-Diverse.

You May Also Like