VESTE IMPORTANTĂ pentru locuitorii din Ocnele Mari: începe cadastrarea gratuită a terenurilor

Orașul Ocnele Mari face un nou pas către valorificarea imensului potențial turistic (și nu numai) care abia de vreo câțiva ani a început să fie exploatat în mod corespunzător. Pentru că în orașul din imediata vecinătate a Râmnicului se află destule terenuri care nu au cadastrare, autoritățile din administrația locală, conduse de primarul Remus Sasu, s-au zbătut pentru ca localitatea să fie cuprinsă în planul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Vâlcea de cadastrare gratuită. După ce măsurătorile specifice vor fi realizate, iar terenurilor vor fi cadastrare (intabulate, înscrise în cărțile funciare etc.), proprietarii vor putea să își folosească mai bine terenurile. Ei vor putea să construiască pe ele, să le dezmembreze, să le lase moștenire, să le doneze, să le închirieze și chiar să le vândă, dacă asta doresc. Nu credem însă că vor fi prea mulți proprietari care vor dori să își vândă terenurile, ținând cont de trendul în creștere al prețurilor pentru aceste bunuri imobiliare!

În mod cert, cadastrarea gratuită va aduce un mare plus pentru Ocnele Mari și va contribui la dezvoltarea durabilă a orașului. Iar meritele pentru această realizare aparțin primarul Remus Sasu și echipei pe care o coordonează în cadrul primăriei. Persoanele interesate trebuie să meargă la primărie sau să sune la această instituție pentru a obține informații legate de cadastrarea gratuită.

„Am semnat, alături de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vâlcea, contractul de finanțare a măsurătorilor cadastrale în orașul Ocnele Mari. Concret, ca urmare a acestui contract, locuitorii Ocnelor Mari vor beneficia în mod gratuit de măsurătorile ce se vor face pe fiecare proprietate în parte, aflată în intravilanul sau în extravilanul localității. Măsurătorile vor începe din strada Albinelor, zona Slătioarele, spre Ocnița, conform unui plan de lucru realizat de specialiști”, a declarat Remus Sasu, primarul orașului Ocnele Mari.

You May Also Like