Proiecte sociale la Prundeni. Primarul Cristina Munteanu vine în ajutorul copiilor din localitate

În urma unui parteneriat dintre Crucea Roșie și Primăria Prundeni, zeci de copii din comună vor primi ajutoare. Este vorba despre copii vulnerabili, care se vor putea bucura de haine, încălțăminte, jucării, alimente și absolut tot ce este necesar pentru o familie.

”Nu este primul parteneriat pe care îl avem cu domnul Cherăscu. Crucea Roșie pentru noi este deja un prieten vechi. Este cunoscută de toții copiii din Prundeni. Dumnealor au făcut cursuri la școala, au oferit întotdeauna daruri pentru copii. Chiar și cadourile primite azi vor fi trimise de urgență către familiile și copiii care au nevoie de acestea”, spune Cristina Munteanu.

Unul din proiectele administrației publice locale din Prundeni este legat de dezvoltarea în localitate a unor centre de zi pentru copiii care sunt în situații de risc, de separare de familie, Centre de zi de sprijin pentru părinți și copii, dar și centre de zi pentru bătrâni.

“Am avut o discuție cu două societăți să putem lucra în parteneriat, dar sa fim acreditați. Acum, în iulie, putem să începem înființarea acestor centre. Eu zic că sunt necesare în comună pentru că avem copii ai căror părinți sunt plecați în afara țării și sunt cu bunicii. Putem veni în sprijinul lor cu un sfat, cu activități potrivite acestor copii, consiliere a părinților și a copiilor, a bunicilor care sunt cu acestia acasă. Este foarte greu în aceste momente să treci peste situații poate limită,  poate neînțelese, poate confuze din viața familiilor și atunci venim noi îi sprijinim cu aceste servicii pe care le oferim! Avem nevoie de așa ceva în comună!” – mai spune primarul comunei Prundeni.

You May Also Like