ȘIRINEASA. Căminul cultural rămâne o prioritate pentru primarul Streinu

Deşi i s-au pus tot felul de beţe-n roate în demersul său de a moderniza căminul cultural din centrul comunei Şirineasa, primarul Ion Bebe Streinu nu se dă bătut. Acest proiect rămâne o prioritate a mandatului său şi îşi asigură concetăţenii că nu va face tot posibilul pentru realizarea lui.

„Este un proiect important pentru mine şi de aceea nu mă las până nu-l duc la îndeplinire. Vorbesc de modernizarea căminului cultural, un proiect pe care l-am iniţiat şi care a fost introdus la CNI. Din păcate nici până acum nu a beneficiar de finanţare pentru că ne-am confruntat cu tot felul de probleme care nu au ţinut de noi. Cei de la CNI au schimbat regulile în timpul jocului, iar apoi situaţia s-a încurcat din cauza unei firmă de proiectare pe care chiar reprezentanţii CNI au agreat-o. În final am ajuns în instanţă, iar acum suntem nevoiţi să aşteptăm să vedem cum vor decurge lucrurile.  Până nu se termină procesul, nu putem să mai avansăm în nicio direcţie. Oricum, investiţia va rămâne o prioritate pentru acest mandat şi nu mă las până ce nu-l voi moderniza. Vreau să organizez acolo serbările de final de an şcolar, aşa cum se întâmpla odinioară, când eram eu copil” – susţine primarul comunei Şirineasa, Ion Bebe Streinu.

You May Also Like