Stimulent financiar pentru familia fiecărui nou-născut din Ocnele Mari

Inițiativă lăudabilă a primarului orașului Ocnele Maria, Remus Sasu. La propunerea sa, consilierii locali au votat ca, începând cu 1 ianuarie 2022, familia fiecărui nou-născut să primească un stimulent financiar de 600 de lei. Edilul – șef sare, astfel, în sprijinul tinerilor din orașul său, care au nevoie de ajutor la începutul unei noi vieți alături de bebelușul lor. De asemenea, primarul își dorește să crească natalitatea în localitatea pe care o conduce.

“Consiliul local a votat inițiativa mea în ultima sa întâlnire din luna august și sunt foarte bucuros că gândim cu toții în direcția creșterii natalității în stațiunea Ocnele Mari. Stimulentul se acordă o singură dată, la nașterea fiecărui copil, începând cu prima zi a anului viitor.

Multe dintre proiectele aflate în derulare se adresează nevoilor pe care le au copiii pentru a se bucura de o viață mai bună în localitatea lor. Sunt dintre cei foarte apropiați de activitățile școlare și extrașcolare ale copiilor noștri și, la fel ca oricare dintre dumneavoastră, mă bucur ori de câte ori am posibilitatea să aduc o bucurie copiilor din Ocnele Mari” – susține primarul din Ocnele Mari, Remus SASU.

loading...

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like