Război civil în PNL Vâlcea. Deputatul Cazan vs viceprimarul Pîrvulescu

Scandalul politic al momentului în Vâlcea se dă între secretarul general al PNL, deputatul Laurențiu Cazan și președintele organizației municipale, viceprimarul Virgil Pîrvulescu. Impropriu pentru mediul politic vâlcean care nu a mai văzut demult asemenea ,,meci” între doi lideri ai aceluiași partid, scandalul scoate la iveală frământările prin care trec liberalii la Vâlcea. Totul a pornit de la votarea unui PUZ de către consilierii municipali ai PNL, conduși și determinați de Pîrvulescu, deși conducerea județeană, prin Cazan și nu numai, i-a somat să nu recurgă la așa ceva. Pentru că era vorba despre un principiu, Cazan a ieșit la bătaie și într-un interviu șoc dat publicației Arena Vâlceană i-a desființat pe consilierii liberali. Deputatul a aruncat în joc sintagme ca ,,mercenari politici”, ,,au tranzacționat în mod personal și de grup voturile cetățenilor”. La nici 48 de ore, Pîrvulescu a răspuns în emisiunea ,,Analiza Zilei” de pe Antena 3 Vâlcea. Spicuim din viceprimarul Râmnicului: ,,nu cred că Laurențiu Cazan poate fi atât de fraier”, ,,o fi vreun pui de smardoi și nu știu eu.” 

De la începutul conflictului nu doar că se definesc termenii, dar se analizează și limbajul. La o primă vedere se poate spune că deputatul Cazan a folosit un limbaj dur, dar nejignitor, propriu unui politician. Pe de cealaltă parte, viceprimarul Pîrvulescu s-a dedat la un vocabular aproape golănesc, care nu are ce căuta în politică. Mai ales într-o emisiune televizată. Probabil teama de repercusiuni îl face să-și piardă cumpătul și să folosească expresii tari, propice altor profesii sau bresle. Pîrvulescu afișează o stabilitate și lejeritate de limbaj bine mascată. În realitate, problemele sunt la el. Va fi chemat în fața conducerii județene a partidului, alături de ceilalți consilieri locali, pentru a da socoteală. Nu Cazan e la primire când vine vorba despre pedepse, ci Pîrvulescu. Fapt care îl pune din start pe viceprimar într-o postură delicată. 

Dacă este vorba despre apărarea și/sau încălcarea unor principii, necaurile sunt tot la Virgil Pîrvulescu. Cearta s-a iscat pentru că acesta i-a determinat pe colegii săi să voteze un PUZ pentru omul de afaceri Ion Bușcă. Același Ion Bușcă, susținător pe față al lui Pîrvulescu (și bun prieten cu acesta) în campania electorală. Poate Bușcă are dreptate când cere PUZ. Dar PNL a invocat un principiu când i l-a respins în repetate rânduri: acela al efectuării unui nou PUG, fără de care nu se mai poate vota niciun PUZ. Păi, dacă e principiu, principiu să fie. Adică funcționează indiferent de simpatii și persoane. Odată cu încălcarea sa, PNL va fi acuzat pe bună dreptate că blochează în mod arbitrar investitorii. Acesta este argumentul pentru care Cazan și-a atacat colegii în interviul din Arena. Că Pîrvulescu a simțit a nu știu câta oară să-și apere prietenul constructor (bun constructor, de altfel), nu îl face decât să se pună într-o nouă poziție vulnerabilă. 

Cei care încă mai cred că Virgil Pîrvulescu va câștiga meciul început cu Laurențiu Cazan se împuținează de la zi la zi. Activul de partid știe să compare între un om care are aproape 12 ani în PNL, care a primit candidaturi și funcții abia anul trecut (Laurențiu Cazan) și unul care abia face anul în partid, timp în care a reușit să se certe cu toată lumea. Și mai e ceva. Experiența ultimului deceniu a arătat că aceia care pariază contra lui Cristian Buican în PNL, pierd. Or, Buican a transmis semnale voalate că nu e de acord cu atitudinea și acțiunile lui Pîvulescu. Atunci, e lesne de ghicit cine va pierde și la ce scor. De neprezentare. 

PS: La Consiliul de Coordonare Locală (organ de conducere al PNL Râmnicu Vâlcea), în tabăra Pîrvulescu s-a vorbit neoficial, dar tranșant, despre retragerea sprijinului politic pentru prefectul Sebastian Fârtat. În afară de faptul că ar fi nestaturară, acțiunea ar fi una sinucigașă. Viceprimarul liberal face pe durul, încearcă să joace un rol de killer cu sânge rece, dar s-ar putea ca ,,regizorii” partidului să-l distribuie în rol de victimă sigură mai repede decât se așteaptă.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like