VIDEO: Veste bună de Buna Vestire! Medicina viitorului, mai aproape de județul nostru

Astăzi, 25 martie 2024, chiar în ziua în care ortodocșii din județul nostru sărbătoresc Buna Vestire, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu a venit cu o nouă veste bună pentru sănătatea locuitorilor din județul nostru. 1,9 milioane euro au fost aprobați pentru digitalizarea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea și pentru Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești.

„Astăzi, de Buna Vestire, am primit o veste bună: două proiecte pentru digitalizarea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea și a Spitalul Mihăești au fost aprobate la finanțare, prin PNRR. Cele circa 1,9 milioane euro, fonduri europene aprobate (aproximativ un milion euro pentru SJU Vâlcea și 880.000 euro pentru Mihăești), vor aduce cele două unități medicale mai aproape de medicina viitorului, prin achiziționarea de echipamente IT (calculatoare, servere, imprimante etc.) și de rețea, dar și de aplicații software, care vor reduce timpii alocați monitorizării și înregistrării, în sistem, a informațiilor despre pacienți și nu numai. Este vorba de aplicații mobile dedicate medicilor (pentru monitorizarea pacienților); portale medicale pentru pacienți (programări, rezultate analize, acces dosar medical etc.); aplicații de management al documentelor, dar și de alte aplicații necesare ușurării muncii personalului administrativ (pontaj, e-factura etc.)”, a declarat Constantin Rădulescu.

„Pe lângă acestea, la Mihăești, vor mai fi achiziționate: o componentă de telemedicină; un modul de monitorizare a infecțiilor nosocomiale, un modul de radiologie, precum și un  modul tablou de bord (analiză date medicale și financiare). Implementarea celor două proiecte va duce județul Vâlcea mai aproape de medicina europeană, standard de performanță pe care ne dorim să îl avem în toate spitalele vâlcene”, a mai punctat președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like