CAZ INCREDIBIL la VÂLCEA: Adolescentă violată de un tânăr pe care l-a cunoscut pe FACEBOOK!

Caz incredibil în Vâlcea, în zona de sud a judeţului. O adolescentă a fost violată chiar de un tânăr pe care l-a cunoscut pe Facebook. Totul s-a întâmplat în luna octombrie 2016, când Ionela P. – 15 ani, a decis să meargă la o întâlnire cu Tiberiu Florin Geonea, un tânăr de 22 de ani din Amărăşti cu care a avut conversaţii lungi pe reţeaua de socializare amintită. Astfel că, în seara zilei de 16 octombrie 2016, Ionela a plecat de la locuinţa părinţilor ei din comuna Tetoiu la o mică plimbare cu maşina cu individul respectiv şi cu încă doi bărbaţi ce se aflau în autoturism.

Pe drum însă, fata a povestit în faţa poliţiştilor şi a procurorilor, Tiberiu Florin Geonea a început să-i facă avansuri şi să se comporte agresiv cu ea. La un moment dat, tânărul a obligat-o, de faţă cu ceilalţi doi bărbaţi, să întreţină raporturi sexuale cu el.

De frică, timp de două săptămâni, Ionela P. nu le-a povestit nici măcar părinţilor ei ce a păţit. Ulterior, ea nu a mai putut ţine secretul şi i-a spus totul mamei ei, cu care s-a prezentat la poliţie pentru a face plângere. De remarcat este faptul că violul a fost confirmat şi la Medicină Legală Vâlcea.

Astfel că, în data de 29 octombrie 2016, Tiberiu Florin Geonea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar în data de 21 noiembrie 2016, el a şi fost trimis în judecată pe rolul Judecătoriei Bălceşti pentru comiterea infracţiunii de viol.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like